Sari la conținut

Val de nereguli la spitalele din judeţul Argeş. Ce au descoperit echipele de control

Spital
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Controalele la spitalele din judeţul Argeş continuă, iar în urma verificărilor s-au depistat mai multe nereguli. Prefectura judeţului anunţă că au fost aplicate amenzi, dar şi avertismente şi s-au dispus măsuri de remediere.

De pildă, la Spitalul Municipal Câmpulung, echipa de control a depistat anhajaţi care fumau pe terase, în apropierea secţiilor Pediatrie şi Neonatologie. La o altă unitate medicală s-a stabilit că apa care provine dintr-un puţ propiu nu a fost analizată periodic, iar la Spitalul Judeţean s-au depistat soluţii perfuzabile ţinute în condiţii improprii.

Comisia de control a verificat Spitalul Municipal Câmpulung,  Spitalul Orăşenesc “Regele Carol I” Costeşti şi continuă activitatea de verificare la Spitalul de Urgenţă Piteşti.

”La Câmpulung, când au ajuns membrii echipei de control, au găsit mai multe persoane, angajaţi ai unităţii spitaliceşti, fumând, la etajul 5, deasupra Secţiei Pediatrie şi la etajul 4, pe terasă la Secţia Neonatologie. A fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei, managerului interimar al Spitalului”, a transmis Prefectura Argeş.

De asemenea, instituţia a precizat că la aceeaşi unitate medicală, în curte, erau parcate maşini care, în caz de incendiu, ar fi făcut imposibil accesul maşinilor de intervenţie.

Ieşirile de urgenţă, blocate cu mobilier şi materiale sanitare

”În timpul controlului, inspectorii ISU au cerut să fie mutate mese, cutii cu echipamente, diverse materiale care erau pe căile de acces şi ar fi îngreunat evacuarea în caz de urgenţă. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au concluzionat că nu există dotare minimă la grupurile sanitare, sonerii la pat şi că uşile blocului alimentar au un grad avansat de uzură”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit acesteia, la Spitalul Orăşenesc “Regele Carol I” Costeşti, DSP a constatat că într-o mare parte a saloanelor mobilierul este uzat. ”Tot inspectorii DSP spun că nu se respectă periodicitatea efectuării analizelor apei. Spitalul are două surse de apă, cea de la reţeaua oraşului şi un puţ forat propriu. Unitatea a fost sancţionată cu avertisment şi s-a dat un termen de 7 zile pentru analiza apei”, a mai transmis Prefectura Argeş.

Instituţia a explicat că activitatea de control este în desfăşurare şi la Spitalul de Urgenţă Piteşti. ”Tot inspectorii DSP au transmis faptul că în două saloane ale Secţiei Oncologie se depăşeşte capacitatea maximă admisă de 6 paturi în salon, iar la Secţia Cardiologie, o parte din mobilier are un grad avansat de uzură.

A fost făcut un control la morga spitalului, dar şi la farmacie. Inspectorii DSP au găsit soluţii perfuzabile ce erau păstrate la o temperatură aproape de limita maximă impusă de producător. Din lipsă de spaţiu, erau păstrate pe un hol. DSP a impus aici două măsuri, ambele cu caracter permanent: să se respecte condiţiile de păstrare şi aprovizionarea să fie făcută ritmic, în cantităţi care permit depozitarea corespunzătoare”, a mai transmis sursa citată de News.ro.

Până la sfârşitul acestei săptămâni, reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Piteşti au primit termen de remediere după ce s-a constatat că spaţiul de stocare a deşeurilor periculoase are o porţiune cu pereţii şi pavimentul nefinisate în timp ce spaţiul de depozitare a deşeurilor nepericuloase a fost desfiinţat şi deşeurile erau depozitate în curtea spitalului.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel