Sari la conținut

Val de pneumonie la copii. Dr. Beatrice Mahler: ”Sunt forme atipice”

Beatrice Mahler
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Beatrice Mahler

Val neobișnuit de pneumonie în spitalele de copii din România. Dr. Beatrice Mahler, manager al Institutului ”Marius Nasta”, afirmă că medicii din spitalele de copii se confruntă cu nenumărate cazuri de pneumonie.

Dr. Beatrice Mahler spune că sunt forme atipice, agenți patogeni pe care noi i-am întâlnit anterior pandemiei, iar copiii sunt expuși la infecții.

”Este într-adevăr o creștere a numărului de pacienți care vin cu pneumonii și constatăm, pe lângă faptul că au pneumonie și sunt forme atipice, agenți patogeni pe care noi i-am întâlnit anterior pandemiei.

Val de pneumonie la copii. Dr. Beatrice Mahler: ”Sunt forme atipice”

Există o imunitate scăzută, foarte mulți pacienți cu boli cronice au renunțat la tratament.

Ca noi toți, și copiii sunt expuși la infecții. Din fericire, copiii sunt expuși la infecții virale.

Șansa ca o infecție virală să treacă și să se rezolve, în cazul în care copilul are o imunitate bună, este mult mai mare comparativ cu adultul, unde cred că grija trebuie s-o avem tot către cel vârstnici”, a declarat Dr. Beatrice Mahler, manager al Institutului ”Marius Nasta” din București.

Și Dr. Daviţoiu, care este și şeful secţiei clinice pediatrie 1 – secţie în care se tratează patologia respiratorie, spune că cei vulnerabili sunt copiii mai mari.

Mulţi dintre copiii internaţi în această perioadă în spital sunt dependenţi de oxigen, fac aerosoli şi au analizele modificate.

Medicul spune că nu a fost nevoie să fie intubat niciun copil, dar că formele de boală sunt grave, faţă de anii precedenţi.

Sunt cei cu vârstele foarte mici

“Avem minimum 20 – 25 de cazuri de pneumonie internate, paturile de pediatrie sunt 80. Sunt cei cu vârstele foarte mici, dar în mod neaşteptat sunt şi preşcolari şi şcolari mici, copii de 5-7 ani pe care şi în alte dăţi când îi avem cu pneumonii, ca grup de vârstă mă refer, ei nu evoluează cu insuficienţă respiratorie, adică sunt neobişnuit de mulţi, şi pentru unul care are experienţă mare ca mine datorită vârstei, este neobişnuit de mult să avem atât de mulţi copii dependenţi de oxigen şi cu nevoie de medicaţie inhalatorie, de aerosoli, cu analize modificate, cu sindrom funcţional respirator şi insuficienţă respiratorie .

Cei mai mulţi dintre copii fac febră mare şi au semne de insuficienţă respiratorie, au tuse chinuitoare

Au febră, cei mai mulţi evoluează cu febră spectaculoasă şi au semne de insuficienţă respiratorie, respiră greu ca să mă exprim într-o variantă simplă, câteodată şuieră când respiră şi tuşesc foarte mult, este o tuse chinuitoare şi ziua, şi noaptea, boală de plămâni.

A fost nevoie de ajutorul ATI-ului

Pe toţi i-am gestionat medical, dar să ştiţi că ne confruntăm cu un număr mare de cazuri faţă de alţi ani şi cu forme grave de boală. Dar nu a fost nevoie să intubăm niciunul, nu a fost nevoie de ajutorul ATI-ului, dar dacă intri în secţia de pneumologie aproape…omul şi masca de oxigen. Îi sprijinim astfel încât oxigenarea să fie optimă”, a precizat Dr. Daviţoiu.

Sfaturile medicului pentru părinţi şi copii

Limitarea pe cât posibil a răspândirii bolii, cea mai bună variantă. Acest lucru se poate face prin diferite mijloace, printre care cele de igienă foarte cunoscute şi izolarea de colectivitatea în care merge copilul. Automedicaţia nu este recomandată.

Sfatul este de control epidemiologic, adică cumva dacă am putea limita contagiunea de la unul la altul, automat am controla şi boala, aici intră măsurile de tipul spălatul mâinilor, tuşitul şi strănutatul în cotul mâinii, nedistribuirea obiectelor de la unul la altul, alimente şi aşa mai departe, cei bolnavi trebuie ţinuţi sub tratament şi izolaţi de colectivitatea care să zicem că este cu copii sănătoşi, purtarea de mască.

Ideea de a automedica copilul nu este cea mai bună idee. Nu cred că e greşit, dacă temperatura este înaltă, să-i administrezi un antitermic, dar dacă simptomatologia persistă sub formă de febră, de tuse, de modificare a stării generale, de dificultăţi de alimentaţie, de apetit şi aşa mai departe, atunci trebuie să ceară ajutorul cuiva. Cred că dacă sunt aduşi mai repede, dacă se adresează medicului lor, medicului de familie care gestionează copilul mai devreme este mai bine decât mai târziu.

Într-adevăr, dacă iei povestea lor, probabil 25% sunt cu boală cu debut mare, dar ceilalţi sunt cu boală care a evoluat trenant şi s-a agravat”, a mai declarat medicul pentru News.ro.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel