Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a susținut o conferință de presă unde a declarat că anumite categorii de persoane imunodeprimate, dar și cele care urmează terapii imunosupresoare vor putea efectua a treia doză de rapel. În această schemă sunt incluse și persoanele vulnerabile, vârstnice și cele cu afecțiuni cronice. Medicul susține că aceste persoane vor putea fi imunizate de la începutul lunii octombrie, dacă autoritățile europene aprobă recomandările.

”În momentul de față este discutat la nivelul Agenției Europene a medicamentului doza a treia doză de vaccin anti COVID. Vorbim de doza trei, respectiv de o doză adițională. Pe de-o parte vorbim de o doză suplimentară de vaccin la anumite categorii de persoane imunodeprimate, cum sunt persoanele post-transplant cum ar fi persoanele care au suferit un transplant sau cele care sunt în evidență cu afecțiuni oncologice sau cu tratament activ sau cei care suferă de infecția HIV, persoanele care fac terapii imunosupresoare, vor avea indicație să facă 3 doze de vaccin în cazul primei scheme de vaccinare, în loc de două doze. Știm deja că această autorizație a fost aprobată deja în SUA și că EMA evaluează această implicație. Persoanele care se încadrează în această grupă de risc vor primi trei doze de vaccin în loc de două.

Se discută, de asemenea, de doza de rapel sau booster care se efectuează la 6 luni de la schema inițială de vaccinare, care se propune pentru categoriile vulnerabile, persoanele vârstnice sau cu afecțiuni cronice, și ulterior se vor putea vaccina și restul persoanelor. Sunt încă discuții, dar după ce vom avea aceste recomandări vom putea organiza și în România cele două tipuri de vaccinări.

Pentru începutul lunii octombrie ne propunem să demarăm și în România această etapă, cu condiția să avem până la acel moment toate etapele premergătoare legate de recomandările internaționale”, a declarat Valeriu Gheorghiță. coordonatorul campaniei de vaccinare.