Categories: Ştiri sănătate

Valul de căldură persistă în România. Cum tolerezi mai ușor temperaturile ridicate?

Valul de căldură va persista, în România, cel puțin până mâine. Temperaturile ridicate pot afecta în mod substanțial sănătatea persoanelor vulnerabile și a copiilor. Astfel, medicii însistă ca anumite reguli să fie respectate în această perioadă. Ce obiceiuri te ajută să tolerezi mai ușor canicula?

Până mâine, inclusiv, pe timpul zilei maximele vor fi cuprinse între 37 si 40 de grade Celsius, iar noaptea nu vor scădea sub 20. 33 de judeţe şi Capitala sunt până mâine sub cod portocaliu şi galben de căldură şi disconfort termic, fenomene ce vor alterna cu perioade de instabilitate atmosferică, anunță Rador.

Alte 11 judeţe au fost avertizate cu cod galben de furtuni. Pentru zonele în care este caniculă, medicii insistă pentru respectarea unor reguli pentru a supora mai uşor temperaturile foarte mari şi disconfortul termic accentuat.

Cum tolerezi mai ușor temperaturile ridicate?

„Să se îmbrace adecvat la plecarea de acasă, să poarte îmbrăcăminte amplă, lejeră. Să nu facă efort fizic în soare și nici sport și să se hidrateze corespunzător. Atenţie la ce mâncăm şi mai ales la cum ne hidratăm în această perioadă. Se vor consuma 1,5 – 2 litri de lichide, apă, ceaiuri la temperatura camerei, neîndulcite sau foarte puţin îndulcite, sucuri naturale. Nu se vor consuma băuturi alcoolice, nu se vor consuma băuturi cu conținut ridicat în cofeină sau băuturi foarte dulci”, recomandă Medicul Alis Grasu, şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov.

Cum ne afectează căldura?

Căldura excesivă poate avea repercusiuni grave asupra organismului. Aceasta afectează în mod special copiii, persoanele în vârstă și persoanele care suferă de anumite afecțiuni. În anumite cazuri, expunerea la temperaturi ridicate poate provoca decesul.

În acest sens, medicii insistă ca în timpul valurilor de căldură să limităm expunerea și să luăm anumite măsuri pentru a ne proteja.

„Oamenii cu afecțiuni se pot simți amețiți. Poate fi explicat prin scăderea tensiunii arteriale, dar poate fi explicabil și prin elementul cel mai grav al urgențelor de căldură, și anume edemul cerebral.

El se poate instala când nu există ventilație, temperaturile sunt foarte crescute, și evident cei mai expuși sunt vârstnicii și copiii foarte mici. Ei pot face edem cerebral mai ușor, și în același timp și persoanele cu anumite tulburări psihice, sau cu consum de substanțe toxice.

Toxic este etanolul, anumite droguri… Toate aceste persoane pot suferi de hipertermie până la creșteri de temperatură foarte mari – până la peste 40 de grade, iar manifestarea este edemul cerebral, cu stare de convulsie, comă, mergând până la stop cardio-respirator”, explică Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD Iași, la Digi24.

Recent Posts

ACUPUNCTURA poate fi de folos în combaterea asteniei de primăvară

Acupunctura reprezintă o ramură a medicinei tradiționale chineze, cu indicație specială în combaterea asteniei de…

3 ore ago

LISTA spitalelor ce vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în perioada 1-6 mai

Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală…

4 ore ago

Ce ZODII nu pot păstra un SECRET. Nativii cei mai indiscreţi

Semnul zodiacal în care ne naștem poate influența anumite trăsături de personalitate. Pentru unele zodii…

4 ore ago

INSP: Aproape 900 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că, în perioada 1 ianuarie 2023-28 aprilie…

5 ore ago

80% în plus la PENSII. BONUS pentru anumite categorii de persoane

Pensionarii vor primi începând cu luna mai deciziile cu pensiile majorate, iar pensiile majorate şi…

5 ore ago

FOTO. Băieţelul vândut de familia din Gorj pe 500 de lei, adus înapoi din Germania

Băieţelul de şase ani din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului