Din cuprinsul articolului
Îmbătrânirea creierului nu avansează „în linie dreaptă”. Un amplu studiu internațional sugerează că, pentru mulți oameni, declinul memoriei poate căpăta viteză după aproximativ 60 de ani, pe măsură ce pierderea de țesut cerebral se acumulează și începe să conteze tot mai mult.
Cercetătorii au observat că legătura dintre atrofia cerebrală (scăderea volumului unor regiuni ale creierului) și scăderea memoriei devine mai puternică odată cu vârsta, ajungând la asocieri de intensitate moderată în jurul vârstelor de 80+
Concluzia-cheie este că memoria nu „cade” doar din cauza unei singure zone (hipocampul), ci pe fondul unei vulnerabilități extinse în mai multe regiuni ale creierului, iar această vulnerabilitate pare să se amplifice spre finalul vieții.
Ce au analizat cercetătorii
Analiza a reunit date din 13 studii longitudinale și a inclus 3.737 de adulți sănătoși cognitiv, cu 10.343 scanări RMN și 13.460 evaluări ale memoriei. Cercetătorii au urmărit cum se modifică în timp volumul mai multor structuri cerebrale și cum se corelează aceste schimbări cu evoluția memoriei.
Studiul a fost publicat în Nature Communications (2025), iar autorii vorbesc despre un model neliniar, în care declinul memoriei se poate accelera când atrofia structurală trece de un anumit nivel.
De la ce vârstă apare „schimbarea de ritm”: în jur de 60 de ani, dar cu diferențe mari între oameni
Cercetătorii au identificat un prag important: în medie, asocierile dintre pierderea de volum în hipocamp și scăderea memoriei încep să se vadă din „late fifties” (sfârșitul decadei 50).
Apoi, pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă, aceste asocieri:
-
se intensifică gradual după 60 de ani,
-
se extind către mai multe regiuni cerebrale, nu doar hipocamp,
-
ajung la asocieri moderate la vârstele de 80+.
Asta nu înseamnă că „la 60 de ani începe Alzheimer”. Studiul a inclus persoane fără demență la început și nu stabilește un diagnostic. Mesajul este că există o perioadă a vieții în care crește probabilitatea ca modificările structurale ale creierului să se reflecte mai clar în memorie.
De ce unii simt declinul mai brusc
Una dintre ideile centrale ale cercetării este că relația dintre atrofia cerebrală și memorie nu este egală pentru toți. Pentru cei care au pierderi structurale peste media populației, scăderea memoriei devine disproporționat mai mare, ca și cum sistemul trece de la compensare la vulnerabilitate.
Cu alte cuvinte: nu e doar „mai multă vârstă = un pic mai mult declin”, ci uneori un mecanism de tip acumulare, care poate da impresia unei accelerări.
Hipocampul contează cel mai mult, dar nu este singurul
Hipocampul rămâne regiunea cu cea mai puternică asociere între micșorare și scădere a memoriei, ceea ce era de așteptat, fiind o zonă-cheie pentru memoria episodică.
Totuși, studiul arată că există o contribuție semnificativă și din alte regiuni:
-
zone corticale și subcorticale diverse,
-
regiuni temporale (inclusiv parahipocampal/entorhinal),
-
un tipar care sugerează o vulnerabilitate în rețea, nu o singură „piesă” stricată.
Gena APOE ε4 contează, dar nu explică mecanismul
Cercetătorii au analizat și rolul APOE ε4, cel mai cunoscut factor genetic de risc pentru Alzheimer sporadic. Au găsit că purtătorii pot avea pierdere de structură cerebrală și scădere a memoriei mai accentuate, dar gena nu a schimbat relația dintre atrofie și memorie (nu a „modificat” asocierea dintre cele două).
Asta susține ideea că mecanismul descris este legat de îmbătrânirea creierului în ansamblu, nu doar de o singură genă.
Ce înseamnă practic: semnal de alarmă pentru prevenție, nu fatalism
Studiul nu spune că declinul cognitiv este inevitabil și nici nu propune o vârstă „fixă” la care se întâmplă ceva rău. Spune însă clar că:
-
în jurul vârstei de 60 de ani încep să se vadă mai bine legăturile dintre schimbările structurale și memorie,
-
iar după această vârstă, pentru o parte dintre oameni, ritmul se poate accelera.
Este genul de rezultat care întărește recomandarea clasică a neurologilor: dacă vrei să investești în „rezerva cognitivă”, merită să începi din timp, cu ani înainte ca simptomele să devină evidente.
