Vârsta la care începe de fapt cea mai bună perioadă a vieții

Ani la rând, tinerilor li s-a spus că perioada studenției și anii ’20 sunt „apogeul vieții”. Cercetările recente contrazic însă complet această idee. Unul dintre cele mai influente programe de studiu despre longevitate – coordonat de profesoara Laura Carstensen, psiholog la Universitatea Stanford și fondatoarea Stanford Center on Longevity – arată că vârsta aduce o evoluție emoțională care face ca maturitatea mijlocie și anii de după 60 să fie, de fapt, cele mai echilibrate și pline de sens.

Afirmația nu este metaforică și nici motivațională. Este o concluzie științifică susținută de studiile longitudinale desfășurate în ultimele două decenii.

Carstensen spune că reacția studenților săi atunci când află că „cei mai buni ani” nu sunt cei pe care îi trăiesc acum este, aproape invariabil, una de ușurare.

„Îi văd cum se schimbă la față. Este o reacție vizibilă, pentru că nu doar că perioada adolescenței târzii și a anilor ’20 este asociată cu cele mai mari niveluri de anxietate, depresie și singurătate, dar toți le spun în același timp că ar trebui să fie cei mai fericiți ani”, explică ea.

Când începe, de fapt, echilibrul emoțional

Studiile coordonate de echipa de la Stanford arată că:

• anii 20 sunt cea mai dificilă etapă emoțională, cu cel mai ridicat nivel de anxietate și neîncredere în sine

• după 25 de ani, emoțiile negative încep să scadă treptat

• între 40 și 60 de ani, scăderea devine semnificativă: oamenii gestionează mai bine tensiunile, relațiile devin mai stabile, deciziile sunt mai clare

  Citeste si…

  

  Cum poate fi stimulat timusul – „punctul fericirii” din organism?

• după 60–70 de ani, se atinge vârful echilibrului emoțional

Cercetătoarea precizează că nu este vorba despre o creștere spectaculoasă a fericirii, ci despre o reducere constantă a furiei, anxietății și tristeții. Rezultatul este o viață emoțională mai bogată și mai nuanțată, în care bucuria se împletește cu vulnerabilitatea în mod pozitiv.

„Când îți reîntâlnești un prieten vechi, te poți bucura și te poți emoționa în același timp. Asta vine din conștientizarea faptului că nimic nu durează la nesfârșit. Nu e un optimism naiv, ci o formă mai matură de a trăi”, spune Carstensen.

De ce devenim mai echilibrați pe măsură ce îmbătrânim

Cercetătorii au observat câteva mecanisme recurente:

1. O mai bună gestionare a timpului și priorităților

Odată cu vârsta, oamenii folosesc timpul mai atent. Renunță la conflicte inutile, preferă conversațiile profunde și investesc energie în relații semnificative.

2. O reorganizare naturală a memoriei emoționale

Creierul tinde să rețină și să proceseze mai mult informațiile pozitive și să le treacă în plan secund pe cele negative, un fenomen observat pe imagistică cerebrală.

3. Relații mai stabile și mai satisfăcătoare

Oamenii în vârstă declară, constant, un nivel mai înalt de satisfacție în relațiile de familie și prietenie.

4. Creșterea comportamentului prosocial

Generozitatea și implicarea în sprijinirea altora cresc odată cu vârsta – iar aceste comportamente, la rândul lor, îmbunătățesc starea emoțională.

„Sunt zile în care îmi spun: Astăzi trebuie să ajut pe cineva. Știu că asta îmi va schimba complet starea”, mărturisește cercetătoarea.

Relația dintre generații: un potențial subexploatat

Una dintre descoperirile mai puțin discutate ale echipei Stanford arată că oamenii în vârstă au o apreciere mult mai mare pentru generațiile tinere decât se crede.

Mitul „conflictului între generații” este în mare măsură exagerat. De fapt:

• persoanele de peste 65 de ani au în medie mai puțin de un prieten sub 25 de ani, în afara familiei

• în prezent, pentru prima dată în istorie, coabitează în societate simultan trei sau chiar patru generații

• colaborările între grupuri de vârstă diferite duc la soluții mai bune, combinând energia tinerilor cu experiența și echilibrul celor în vârstă

Carstensen spune că proiectele comune – de la soluții pentru comunitate până la inițiative civice – sunt cea mai eficientă modalitate de a crea legături reale între generații.

De ce trebuie rescris „scenariul vieții” pentru o lume în care trăim până la 100 de ani

Stanford Center on Longevity propune o viziune numită „The New Map of Life”, prin care sugerează că toate structurile sociale – de la educație la sistemul financiar – trebuie adaptate unei realități noi: generațiile actuale vor trăi adesea 90–100 de ani.

Asta înseamnă:

• educație distribuită pe tot parcursul vieții, nu doar la început

• cariere cu perioade de pauză și reconversie

• redefinirea sprijinului dintre generații în interiorul familiei

• produse financiare care să permită gestionarea veniturilor pe termen dublu față de generațiile anterioare

„Infrastructura noastră socială este construită pentru o lume în care oamenii trăiau până la 60 de ani. Noi trăim cu 30–40 de ani mai mult decât au proiectat culturile noastre”, spune Carstensen.

Concluzie: maturitatea este o etapă de valoare, nu un declin

Deși procesul fizic al îmbătrânirii aduce limitări evidente, partea emoțională a vieții devine mai bogată, mai stabilă și mai profundă.

Cercetarea contrazice ferm prejudecata culturală potrivit căreia tinerețea este perioada „de aur”. Pentru majoritatea oamenilor, vârsta de 40–70 de ani reprezintă vârful echilibrului emoțional și al satisfacției relaționale, iar anii de după pot menține aceeași stabilitate.