Sari la conținut

Veste URIAȘĂ! A fost inventat dispozitivul medical care previne accidentul vascular cerebral și atacul de cord

Scanning of a human brain by X-rays

Vestea uriașă a săptămânii este vârful de tehnologie creat de cercetătorii australieni, un vis dorit de mulți ani și realizat în prezent: dispozitivul medical care previne AVC-ul și atacul de cord.

Dispozitivul dezvoltat de cercetătorii de la  Universitatea Națională Australiană este capabil să detecteze predispoziția de formare de cheaguri de sânge, prevenind astfel atacul de cord și accidentul vascular cerebral.

AVC-ul face milioane de victime în întreaga lume, iar această temută boală are la bază formarea cheagurilor de sânge.

Din păcate, cheagurile se pot forma extrem de repede, în doar câteva secunde, din cauza trombocitelor, care sunt mici fragmente de celule, cu rol esențial în coagularea sângelui.

La persoanele cu afecțiuni cardiace și ateroscleroză, circulația sângelui este îngreunată, iar trombocitele pot declanșa formarea de cheaguri, fenomen care provoacă un atac de cord sau accident vascular cerebral.

Cu ajutorul noului dispozitiv bio-optic inventat de cercetătorii australieni, acum se poate vedea și cuantifica din timp formarea cheagurilor, chiar și dintr-o mică mostră de sânge.

Noua metoda va fi de mare ajutor pentru pacienții cu tulburări de coagulare a sângelui: cei care au un risc crescut de formare a unor cheaguri sau risc de hemoragie, a precizat profesorul Elizabeth Gardiner.

Dispozitivul realizează o hologramă digitală a unui cheag de sânge microscopic, într-o fracțiune de secundă. Pentru asta, el măsoară timpul care îi este necesar luminii să pătrundă prin cheag, scrie ehealthromania.com.

Dispozitivul revoluționar poate fi integrat momentan doar într-un microscop, așadar este folosit strict în laborator, dar oamenii de știință doresc să îi micșoreze dimensiunile, la ora actuală destul de mari, pentru a putea fi utilizat și în saloanele de spital, ajutând astfel un pacient în mod direct.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel