Categories: Ştiri sănătate

Vești bune pentru bărbații cu chelie. Iată ce au descoperit cercetătorii

Bărbaţii cu chelie au un risc scăzut de a face cancer testicular, în timp ce libidoul lor este mărit şi se bucură de o viaţă sexuală mult mai activă, potrivit unor studii.

Un studiu al cercetătorilor americani, publicat săptămâna trecută în Journal of Clinical Oncology, a descoperit că bărbaţii care suferă de alopecie androgenică, cea mai comună formă de cădere a părului, care afectează circa 50% dintre bărbaţi până la vârsta de 50 de ani, au un risc cu 40% la mai mare de a suferi de cancer al prostatei, faţă de bărbaţii care nu îşi pierd părul.

„Aceasta este cea mai recentă dovadă care susţine existenţa unei legături între chelia clasică a bărbaţilor şi cancerul la prostată, lucru despre care se ştia deja de ceva timp”, a spus Chris Eden, medic urolog în cadrul Royal Surrey County Hospital din Guildford, Marea Britanie.

„Alopecia androgenică, care este o afecţiune moştenită în familie, este legată de niveluri ridicate ale testosteronului, hormonul sexual masculin. Acesta duce la o subţiere a foliculilor de pe pielea capului, care în timp încetează să mai producă păr. Ştim, de asemenea, că tumorile canceroase ale prostatei sunt susţinute de testosteron, deci avem un numitor comun”, a explicat urologul britanic.

Noul studiu se alătură unei serii crescânde de cercetări care leagă acest proces de probleme de sănătate, pierderea părului fiind primul semn că ceva nu funcţionează cum trebuie.

Bărbaţii care chelesc au un risc mărit de a suferi de boli de inimă, potrivit unui studiu din 2013 publicat în revista BMJ Open, care a descoperit că persoanele care şi-au pierdut cea mai mare parte a părului au un risc cu 32% mai mare de a suferi de boli cardiovasculare.

„Ar putea fi vorba despre interacţiunea complexă dintre hormonii masculini şi sistemul circulator”, a spus chirurgul cardiac Neil Roberts de la The Heart Hospital din Londra.

Cercetările arată existenţa unei legături între chelire şi sănătatea prostatei, glanda care secretă lichidul seminal. Alopecia androgenică a fost legată şi de mărirea prostatei, o afecţiune numită hiperplazie benignă de prostată, care afectează circa 40% dintre bărbaţii de peste 50 de ani şi duce la apariţia de probleme în eliminarea urinei, din cauza micşorării canalului uretrei sub presiunea prostatei mărite.

Un studiu spaniol efectuat asupra a 30 de bărbaţi a arătat că cei cu chelie aveau prostata cu 34% mai mare decât bărbaţii cu podoaba capilară intactă.

Dar a avea chelie nu este totuşi un lucru atât de rău. Un studiu publicat în Journal of International Andrology în iulie 2010, realizat de cercetători americani, a descoperit că bărbaţii cu chelie sunt mai puţin predispuşi la a suferi de cancer testicular.

„S-ar părea că nivelurile mai ridicate de hormoni precum testosteronul oferă o anumită protecţie (în faţa tumorilor testiculare, n.r.)”, a spus Tim Oliver, profesor emerit de oncologie la Queen Mary University în Londra.

Chelia aduce şi veşti bune în privinţa vieţii sexuale. Un nivel crescut de testosteron este responsabil de libidoul crescut al bărbaţilor. Cei care au un nivel scăzut al acestui hormon au mai puţine erecţii şi prezintă o pierdere a dorinţei sexuale.

„Testosteronul este necesar funcţiei erectile şi libidoului. Şi feromonii, substanţele chimice care controlează şi induc dorinţa sexuală, sunt influenţaţi de testosteron”, a mai spus profesorul Tim Oliver.

Recent Posts

Cele trei semne care te avertizează că ai diabet. Apar, în general, noaptea

Cele trei semne care te avertizează că ai diabet. Diabetul este o afecțiune serioasă care…

1 minut ago

Dieta minună care reduce hipertensiune arterială. Explicația oamenilor de știință

Dieta joacă un rol crucial în controlul tensiunii arteriale. În acest sens, un studiu recent…

32 de minute ago

Masa de Paște. Desertul cu care Elwira Petre dă mereu lovitura: „E un fel de chec, dar în 3 culori”

Elwira Petre și-a demonstrat cu vârf și îndesat nu doar calitățile de dansatoare, ci și…

o oră ago

Boala care l-a ucis pe Amza Pellea și viciul la care nu a putut renunța

Dacă ar fi trăit, Amza Pellea ar fi avut azi 93 de ani, proaspăt împliniți…

2 ore ago

Un pacient de 72 de ani a avut Covid 613 zile. Bărbatul a acumulat peste 50 de mutații de la virus

Un pacient olandez cu cel mai lung caz de infecție cu COVID înregistrat vreodată a…

2 ore ago

Muntele cu puteri tămăduitoare. În acest loc se pot atinge cele mai înalte stări de conștiință

Loc de vindecare energetică. Munții Rarău este considerat muntele sfânt al României. Cercetătorii susțin că…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian