Sari la conținut

Vești bune pentru bolnavii de diabet 2! Tratamentul revoluționar va ajunge și în România

diabet
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Vești bune pentru pacienții care se confruntă cu diabet zaharat de tip 2. Recent a fost lansat pe piață un nou tratament pentru diabetici, disponibil pentru moment doar în Statele Unite.

Potrivit Observator News, oficialii Ministerului Sănătății au anunțat că la sfârșitul anului viitor tratamentul revoluționar ar putea ajunge și la pacienții români.

Noul medicament este injectabil, dar se administrează săptămânal spre deosebire de celelalte tratamente, cu pastile sau cu insulină, care sunt administrate zilnic.

Un avantaj al acestui tratemnt este că stimulează eliberarea de hormoni intestinali care ajută corpul să producă insulina si astfel să regleze glicemia. Iar acesta nu este singurul atuu al substanţei.

Nicolae Gergescu, medic diabetolog: „Acest nou medicament se pare că ar scădea în greutate 20 de kg, o medie de 20 de kg în decurs de câteva luni, deci undeva 20% din greutatea corpului. Obezitatea fiind în primul rând responsabilă de apariţia diabetului tip 2”.

Când ar putea ajunge tratamentul revoluționar în țara noastră?

Pentru ca un tratament nou, dezvoltat de o companie americană, să ajungă pe piața din România, în primă fază trebuie să obțină aprobarea Agenției Europene a Medicamentului.

Anca Pantea, comisia de Diabet MS: „Timpul de aşteptare până când pacientul să beneficieze de o terapie nouă, inovatoare, este extrem de scurt, comparativ cu anii trecuţi. De câteva luni”.

Nicolae Gergescu, medic diabetolog: „Fiind acesta aprobat în momentul de faţă de către FDA, La noi în România este posibil să avem undeva spre sfârşitul anului viitor.

Şi cel mai probabil va fi gratuit. Diabetul de tip 2, cea mai frecventă formă a bolii, este o afecțiune cronică și progresivă în care organismul nu produce sau nu utilizează în mod normal insulina. În România sunt peste 1.200.000 de oameni cu diabet zaharat şi se estimează că tot atâţia bolnavi sunt nediagnosticaţi”.

România are un Program Naţional de Diabet care urmăreşte îmbunatăţirea stării de sănătate, creşterea speranţei de viaţă a bolnavilor de diabet zaharat, precum si asigurarea accesului la tratament al bolnavilor cu diabet zaharat cuprinşi in program prin acţiuni de prevenţie şi control în diabet şi alte boli de nutriţie, şi prin tratamentul medicamentos (cu insulină şi cu antidiabetice orale).

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel