Vești bune pentru leneși! Exercițiile fizice pot fi înlocuite cu statul pe canapea și privitul la televizor

Urmărirea emisiunilor sportive la televizor creşte ritmul cardiac şi accelerează respiraţia, aşa cum se întâmplă în cazul efectuării de exerciţii fizice, spun cercetătorii australieni.

Cercetătorii australieni au descoperit pentru prima dată că activitatea sistemului nervos simpatic, ce coordonează impulsurile nervoase către muşchi, înregistrează o creştere când oamenii urmăresc exerciţii fizice, fie la televizor, fie efectuate de alte persoane.

„Ştim că sistemul nervos simpatic – ce asigură funcţionarea inimii, a glandelor sudoripare şi a vaselor de sânge, precum şi a altor ţesuturi – îşi intensifică activitatea în timpul exerciţiilor fizice, dar, de data aceasta, am arătat că aceasta se intensifică în cazul în care oamenii privesc o scenă dintr-un film, de parcă ar alerga chiar ei”, a declarat Vaughan Macefield, profesor de fiziologie integrată la Universitatea de Vest din Sydney.

Studiul a fost efectuat pe un grup de voluntari, cărora li s-au introdus ace fine în nervi, pentru a înregistra semnalele electrice ale fibrelor nervoase către vasele de sânge – măsurând astfel reacţiile fiziologice ale organismului la stresul mental şi fizic.

Participanţilor li s-a arătat mai întâi o imagine statică pe ecranul unui computer, în timp ce cercetătorii monitorizau activitatea sistemului nervos simpatic. Măsurătorile au înregistrat o activitate constantă în timpul vizionării imaginilor statice, dar lucrurile s-au schimbat când li s-a arătat un film în care apărea un atlet în alergare.

„Deşi aceste schimbări nu erau spectaculoase, ele reprezentau reacţii fiziologice adecvate la mişcarea fizică”, a precizat cercetătoarea Rachel Brown.

„Deoarece voluntarii se aflau în poziţie relaxată, fără nicio activitate musculară, reacţia lor era de natură psihogenică – altfel spus, îşi aveau originea în minte, iar nu în corp. Acest lucru se potriveşte cu cercetările noastre recente asupra emoţiei, în cadrul cărora am descoperit că vizionarea imaginilor cu încărcătură emoţională, cum ar fi filmele erotice, creşte activitatea sistemului nervos simpatic şi transpiraţia”, a adăugat Rachel Brown.

„Deşi privitul exerciţiilor fizice pe care le fac alţi oameni ar putea creşte ritmul cardiac şi ar putea avea alte efecte fiziologice, nimic nu înlocuieşte beneficiile pentru sănătate pe care le provoacă mişcarea fizică”, a avertizat însă profesorul Vaughan Macefield.

 

Recent Posts

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

8 ore ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

8 ore ago

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…

9 ore ago

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…

9 ore ago

Ce este sentimentul de EUFORIE pe care unii oameni îl experimentează înaintea morții. Explicațiile oamenilor de știință

Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…

9 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian