Sari la conținut

Vești bune pentru medicii de familie din mediul rural! Măriri salariale considerabile: chiar și cu 100%

bani
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Vești bune pentru medicii de familie din mediul rural! Situația sistemului medical din mediul rural nu este deloc bună, cu un deficit de aproximativ  2.000 de medici de familie.

Mai mult, jumătate dintre cei care lucrează au peste 60 de ani. Adică vor ieşi la pensie peste cel mult 10 ani. Tocmai de aceea, autoritățile fac un prim pas pentru a încerca să acopere deficitul mare al acestor specialiști.

Vești bune pentru medicii de familie din mediul rural! Măriri salariale considerabile

Timp de 6 luni, medicul de familie nou-venit într-un sat ar urma să încaseze, cu 50% mai mult decât unul care lucrează în oraș. Asta dacă merge într-o localitate în care există deja doctori însă mai este nevoie de personal medical.

Iar dacă va lucra într-o comunitate în care nu mai este alt doctor și nici cabinet medical, atunci va încasa venit dublu. Acest lucru poate dura un un an, cu posibilitatea de prelungire, spun cei de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

„Gândiți-vă că un medic rezident în anul 4 de medicină de familie câștigă aproximativ 4.200 net, la care se adaugă sporul pe care îl are în funcţie de secţia în care funcţionează la momentul respectiv.

În timp ce medicul dintr-un cabinet este posibil să nu rămână cu această valoare netă a venitului lunar după ce îndepărtează toate cheltuielile din venitul cabinetului”, atrage atenția Sandra Alexiu, medic de familie, potrivit ProTV.

Lista de pacienți a fost micșorată

Mai mult, lista de pacienți a fost micșorată de la 1.800 la 1.500, pentru a mări numărul medicilor de familie care intră în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Potrivit modificărilor propuse în noul contract cadru, care ar trebui să intre în vigoare pe 1 iulie,  doctorii vor putea avea un rol mai important în depistarea precoce a bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populației, prin acordarea de consultaţii preventive tuturor persoanelor înscrise pe lista lor.

Alte schimbări:

  • Extinderea accesului la servicii medicale: oferite în sistem ambulatoriu şi de spitalizare de zi, lucru care ar mai elibera camerele de gardă ale spitalelor.
  • Acordarea unor consultații la distanţă: pentru monitorizarea bolilor cronice și introducerea dispozitivelor compresive în lista celor decontate din bugetul CNAS.
  • Pentru pacienții care suferă un AVC: pentru ei vor fi decontate serviciilor de logopedie la domiciliu, necesare pentru recuperarea vorbirii.

Documentul care prevede toate aceste modificări este în dezbatere publică pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel