Sari la conținut

Virgil Musta vine cu un avertisment în plin val 5! „Numărul de cazuri va crește foarte rapid”

Virgil Musta, medic la secția de Boli Infecțioase de la Spitalul din Timișoara, a vorbit despre situația epidemiologică din România. Medicul este de părere că „vom trece cu ușurință peste acest val. Nu vor fi atâtea decese”.

Virgil Musta vine cu un avertisment în plin val 5! Numărul de cazuri va crește foarte rapid

Medicul infecționist Virgil Musta spune că valul 5 este mult mai ușor decât cele precedente, deoarece numărul de cazuri va crește rapid, dar vor fi forme ușoare și puține decese.

”Numărul de cazuri va crește foarte rapid, pentru că această tulpină este foarte contagioasă. De 70 de ori mai contagioasă decât tulpina Delta, care la rândul ei era contagioasă. Ăsta este un lucru neplăcut, pentru că va crea o mare presiune pe sistemul de sănătate.

”Cazurile cresc repede, dar și scad, pentru că se epuizează”

Pe de altă parte, sunt și vești bune. Ați văzut, graficul creșterii și scăderii acestor cazuri este unul foarte scurt. În sensul că acestea cresc rapid, ajung la un număr foarte mare, aproape dublu decât numărul din celelalte valuri pandemice, dar și scad, pentru că se epuizează repede.

A doua veste bună este că nu sunt atât de multe forme severe și decese. La francezi, la aproape 300.000 de cazuri, au aproximativ 100 de decese pe zi. În Anglia, la peste 200.000 de cazuri, au 60 și ceva de decese.

Dr. Musta: ”Studiile arată cu nu ar fi atât de patogen”

Aparent, studiile arată cu nu ar fi atât de patogen. Doar că trebuie să fim puțin precauți. Pentru că în aceste țări vaccinarea este undeva peste 80%. Noi avem puțin peste 40%.

Nici în bolile cu tulpina Delta nu prea apăreau forme severe la pacienții vaccinați, ci la pacienții nevaccinați. Vom vedea dacă ne vom încadra în statistici similare sau la noi totuși vor fi forme severe și decese”, a povestit medicul Vigil Musta la Antena 3.

Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Dr. Virgil Musta: ”Vedem deja că aproape se dublează în fiecare zi”

Medicul specialist spune că numărul cazurilor se dublează foarte mult, iar acest lucru nu-i sperie pe medici pentru că „avem medicație. Avem anticorpi monoclonali care sunt mai mult sau mai puțin eficienți cu această nouă tulpină dar vor intra în țară antivirale care sunt foarte eficiente”.

„Peste o săptămână, două, vor crește foarte mult. Vedem deja că aproape se dublează în fiecare zi. Eu cred că nu știi niciodată când ești pregătit și cât de pregătit ești. Dar deja au început să se ia măsuri de restricție, ceea ce este foarte bine. Trebuie luate de acum și oamenii convinși să le respecte. Pentru că este un lucru esențial să mai limităm numărul de cazuri.

În al doilea rând, avem medicație. Avem anticorpi monoclonali care sunt mai mult sau mai puțin eficienți cu această nouă tulpină dar vor intra în țară antivirale care sunt foarte eficiente și care se vor putea da, probabil și la recomandarea medicului de familie, cu rețetă, în anumite centre. Și aceste medicamente, dacă pacienții se diagnostichează în primele 3-5 zile, pot fi date foarte eficient. Și atunci nu vor mai ajunge în forme severe sau critice de boală.

Virgil Musta: „Dacă te doare gâtul, faci febră, te doare capul, te dor mușchii, oasele, atunci este esențial să te testezi”

„Avem posibilități multe la ora actuală, cu câteva condiții. Oamenii să se diagnosticheze precoce. Adică de la primele semne de viroză, pe care unii o consideră o răceală banală, sau gripă, adică dacă te doare gâtul, faci febră, te doare capul, te dor mușchii, oasele, atunci este esențial să te testezi.

Se pare că testele antigen sunt mai puțin sensibile pentru tulpina Omicron. Deci recomandat este testul PCR. Dacă este pozitiv, imediat soliciți serviciile medicale pentru administrarea de medicație”, a povestit medicul Virgil Musta la Antena3.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel