Sari la conținut

Visezi că partenerul îți este infidel? Iată ce spun visele despre viitorul relației tale

Potrivit oamenilor de știință de la Universitatea Maryland, visele pot prevesti viitorul unei relații amoroase. De exemplu, dacă visezi că partenerul îţi este infidel, astfel de vise ar putea prevesti eventuale probleme în relaţia de cuplu.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 61 de participanţi cu vârste cuprinse între 17 şi 42 de ani care erau implicaţi în relaţii de cuplu de cel puţin 6 luni. Pe o perioadă de două săptămâni, subiecţilor li s-a cerut să ţină un jurnal în care să noteze atât visele, cât şi starea relaţiei.

În urma studiului s-a constatat că visele care implicau gelozii, certuri şi alte comportamente negative legate de relaţia de cuplu, chiar declanşau conflicte între parteneri în zilele ce urmau. Mai mult, visele legate de infidelitate reduceau intimitatea.

„Aceste asocieri erau unidirecţionale şi au continuat să fie semnificative chiar şi atunci când au fost luaţi în considerare şi alţi factori precum stilul de ataşament, sănătatea relaţiei şi activitatea din ziua anterioară” au notat autorii studiului.

Coordonatorul studiului, Dylan Selterman de la universitatea din Maryland, a declarat că studiul său aduce dovezi referitoare la faptul că visele pot avea un impact asupra stării de spirit.

„Mulţi oameni nu dau destul de  importanţă viselor şi nu conştientizează impactul pe care acestea îl au asupra stării lor de spirit. Acum avem dovezi care susţin această asociere. Ele au o valoare predictivă. Activităţile oamenilor se schimbă ca urmare a viselor pe care le au cu o seară înainte”, a explicat Selterman.

Constatarea este importantă deoarece un studiu publicat anul trecut a scos la iveală faptul că la oamenii implicaţi în intime amoroase, 20% din vise îi includ şi pe partenerii romantici.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel