Sari la conținut

Vitamina care te ajută să treci cu bine peste COVID-19. Chiar să previi această boală

Vitamina care poate învinge COVID-19. Așa cum am observat, este o boală care se manifestă diferit. Unii au simptome de gripă, alții doar își pierd gustul și mirosul, alții sunt total asimptomatici, iar unii reacționează urât, ajungând la ATI sau chiar la deces.

Ce se întâmplă, de fapt? Cheia este un sistem imunitar bine pus la punct. Iar pentru a realiza asta, este nevoie de o cantitate optimă de vitamina D în organism. Cea mai bună sursă naturală de vitamina D este soarele, dar odată cu instalarea sezonului rece, vom fi nevoiți să suplimentăm această vitamină care susține imunitatea și este prietena organismului, în cazul unei infectări cu noul coronavirus.

Studii recente corelează nivelurile scăzute ale vitaminei D din organism cu riscuri mai mari în cazul infectării cu SARS-COV-2, găsind o legătură între deficitul vitaminei respective și dezvoltarea de complicații serioase la pacienții cu COVID-19, relatează Insider. Inclusiv inconștiență, insuficiență pulmonară sau moarte.

Unul din studii a descoperit că în cazul adulților de peste 40 de ani, vitamina D poate reduce cu 50% riscul de a muri de COVID-19.

De asemenea, vitamina D face minuni și pentru vârstnici, ajutându-i să prevină formele grave de COVID-19.

Cantitatea optimă a vitaminei D în corp reduce complicațiile COVID, dar și cele care pot surveni în urma altor infecții.

Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Boston au luat probe de la 235 de pacienți iranieni, internați cu COVID-19, la Sina Hospital din Teheran.

Oamenii de știință le-au analizat nivelurile de vitamina D din corp, dar și markerii inflamatorii și limfocitele, celulele albe care luptă cu infecția.

Au descoperit că pacienții care nu aveau deficit de vitamina D nu aveau dificultăți de respirație și nici forme severe ale bolii. Nu erau afectați de furtuna de citokine, răspunsurile imune agresive legate de niveluri ridicate de inflamație, care pot fi fatale!

Așadar, cei cu nivel optim de vitamina D sunt cei care au supraviețuit, au prevenit formele grave sau au prevenit inclusiv boala în sine

Este important să ne măsurăm nivelul de vitamina D în corp prin analize de sânge. Iar această măsurătoare este recomandată de două ori pe an. Iar deficitul de vitamina D trebuie de îndată suplinit, la indicațiile și recomandările medicului specialist.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel