Din cuprinsul articolului
Demența poate începe cu mici scăpări în conversație, ușor de confundat cu semnele normale ale îmbătrânirii. Se strecoară în conversațiile de zi cu zi, treptat, fără ca majoritatea oamenilor să realizeze. Este ceva ce mulți asociază cu pierderea memoriei, pierderea în locuri familiare sau uitarea fețelor.
Totuși, unele dintre cele mai timpurii semne ale demenței apar discret atunci când cineva doar vorbește. Este vorba de conversațiile ocazionale sau de zi cu zi, un apel telefonic sau o discuție cu un vecin.
Probail chiar ai observat acest lucru la cineva apropiat, fie că e vorba de un părinte, un bunic sau chiar o rudă mai tânără. Dacă aceștia se comportă puțin ciudat în conversații, ar trebui să acorzi mai multă atenție.
Semne de demență care apar în conversații
Iată care sunt semnele timpurii ale demenței care apar adesea în cele mai obișnuite schimburi de replici și sunt adesea trecute cu vederea ca fiind „doar îmbătrânirea”.
1. Te chinui să găsești cuvântul potrivit și repeți aceleași povești mereu
Toată lumea are acel moment de împleticire a limbii, din când în când. Dar când se întâmplă des, și persoana folosește prea des cuvinte vagi precum „lucru”, „chestii” sau „tipul ăla”, ar putea fi un semnal de alarmă.
Exemplu: În loc să spună „cuptor cu microunde”, ar putea spune „cutia fierbinte” sau „lucrul ăla care încălzește mâncarea”. Nu este vorba doar de uitare, este dificultate în accesarea vocabularului familiar.
Acest subiect este ușor de trecut cu vederea pentru că sună inofensiv: cineva spune o întâmplare și, cinci minute mai târziu, o spune din nou. Zâmbești politicos, poate îl tachinezi puțin, dar în sinea ta, începi să îți pui întrebări.
În demență, pierderea memoriei pe termen scurt îi poate face pe oameni să uite că tocmai au spus ceva. Și asta chiar dacă își amintesc ce s-a întâmplat în 1940, vara, cu o claritate cristalină.
2. Pierderea firului conversației și folosirea multor cuvinte de umplutură
Imaginează-ți că vorbești despre planurile tale de weekend și, dintr-o dată, interlocutorul tău trece la un subiect total diferit, cum ar fi „Ți-am povestit vreodată despre plăcinta pe care eu o fac atât de bine?”
Această deconectare nu este doar ciudată. Ar putea fi un semn că creierul lor are probleme în a urmări fluxul dialogului.
Sau: folosirea de sunete precum „Ăăă… ei bine… știi tu… gen… ăă…” Cu toții folosim uneori umpluturi, mai ales când suntem obosiți sau distrași. Dar dacă cineva începe să se bazeze pe ele în mod constant sau se chinuie să formeze propoziții complete, acest lucru poate semnala probleme cu procesarea limbajului.
S-ar putea să știe ce vrea să spună, dar nu poate organiza cuvintele.
3. Greșirea numelor și titlurilor, în mod repetat
A spune fiului pe numele fratelui său sau a se referi la președintele țării drept „tipul ăla prezentator TV” s-ar putea să nu fie doar o gafă.
Amestecarea constantă a numelor – în special a celor ale familiei apropiate sau ale unor persoane publice pe care le cunosc bine – merită observată.
4. Tăcere bruscă sau pierderea firului gândurilor
Ați văzut vreodată pe cineva blocându-se în mijlocul propoziției, ca și cum și-ar fi pierdut locul? Nu este întotdeauna dramatic, dar este vizibil.
În demența incipientă, oamenii fac adesea pauze ca și cum firul conversației ar fi dispărut pur și simplu. Pot chiar să râdă de ea cu un „Unde eram?” dar în interior, pot fi frustrați sau chiar speriați.
5. Retragerea completă din conversații
Poate că obișnuiau să fie sufletul petrecerii, dar acum stau liniștiți, zâmbind, evitând contactul vizual sau dând din cap fără prea multe de spus.
Această retragere nu este întotdeauna timiditate sau oboseală – ar putea fi pentru că se luptă să țină pasul. Este mai ușor să taci decât să riști jena sau confuzia.
Iată de ce contează observarea acestor semne subtile
Stadiile incipiente ale demenței nu sunt întotdeauna despre lapsuri de memorie evidente. Este vorba despre modul în care creierul începe să se lupte cu lucruri complexe, cum ar fi conversația.
A vorbi nu înseamnă doar a discuta; implică:
- memorie,
- vocabular,
- indicii emoționale,
- secvențiere,
- viteză de procesare.
Așadar, atunci când cineva începe să se chinuie cu conversația de zi cu zi, acest lucru poate spune de fapt multe.
Din păcate, multe dintre aceste semne sunt trecute cu vederea ca fiind „doar îmbătrânire” sau „oboseală”. Dar depistarea lor din timp oferă familiilor mai mult timp pentru a planifica, a obține ajutor și a face persoana să se simtă susținută – nu judecată.
Ce trebuie să faci dacă observi aceste semne la cineva drag
- Nu intrați în panică: Un moment sau două nu sunt echivalente cu demență. Dar dacă există un tipar, merită menționat.
- Începe să te documentezi: Urmărește ce observi și cât de des se întâmplă.
- Vorbește cu blândețe: Dacă este vorba de cineva apropiat, încearcă să aduci în discuție situația într-un mod afectuos: „Hei, am observat câteva lucruri și vreau doar să mă asigur că sunteți bine.”
- Încurajează o vizită la medic. Un control general poate ajuta la excluderea altor cauze, cum ar fi stresul, deficiențele de vitamine sau efectele secundare ale medicamentelor.
- Arată-ți susținerea: Mai presus de toate, amintiți-vă: persoanele cu demență în stadiu incipient știu adesea că ceva este în neregulă înainte ca oricine altcineva să știe. Ceea ce au cel mai mult nevoie este bunătate, răbdare și sprijin – nu frică sau rușine.
Demența nu țipă întotdeauna, această afecțiune șoptește. Și adesea, primul loc în care vorbește este în conversație. Așa că data viitoare când discuți cu un părinte în vârstă, un vecin mai în vârstă sau chiar un prieten de vârstă mijlocie, ascultă cu atenție. S-ar putea să observi ceva care pare mic acum, dar care ar putea face o mare diferență pe viitor.
Pentru că atunci când vine vorba de demență, cu cât observăm mai devreme, cu atât putem ajuta mai bine. Controalele medicale regulate pot ajuta la detectarea bolilor.
