Categories: Ştiri sănătate

Conflict la scară largă privind zădărnicirea combaterii bolilor între oficialii Bisericii și autorități

Într-un amplu articol publicat de către New York Times, este analizat amplul conflict privind zădărnicirea combaterii bolilor între oficialii Bisericii Ortodoxe din Grecia și autorități. Din păcate, Bisericii Ortodoxe Greceaști i se aduc critici privind acțiuniunile întreprinse ce duc la răspândirea virusului între mai marii săi.

Deși oficialii Besericii au declarat că vor să sprijine eforturile guvernului privind stoparea pandemiei,sunt prelați care adoptă o atitudine mai dură care susțin împărtășania colectivă, făcută cu aceeași linguriță.

Coronavirusul a dat o dublă lovitură puternicei Biserici Ortodoxe Grecești, întrucât virusul s-a răspândit printre prelații săi, iar clerul se apără în fața criticilor potrivit cărora prelații ar fi mușamalizat epidemia.

În ziua de 30 noiembrie, arhiepiscopul însuși, în vârstă de 82 de ani, a părăsit un spital din Atena după ce fusese supus timp de 12 zile unui tratament anticoronavirus, el cerând ulterior grecilor “să se abțină, se se autostăpânească și să respecte regulile”.

Mai mulți prelați ai Bisericii Ortodoxe susțin că o credință în împărtășania comună îi poate apăra pe oameni de virus.

Cum autoritățile grecești se luptă să facă față celui de-al doilea val de coronavirus, câteva dintre cele mai dure critici vin chiar din rândul prelaților. Un episcop, Anthim de Alexandroupoli, i-a criticat pe prelații care, prin “predici criminale”, le-au cerut grecilor să ignore restricțiile din sănătatea publică.

„Credeam că suntem niște Supermeni. Am ascuns faptul că eram infectați cu virusul și ne îndreptam spre mormânt”, a scris el într-un un articol postat online, săptămâna trecută. “Egoismul pios ucide!”, a conchis el.

Cel puțin șase dintre cei 82 de episcopi ai Greciei au luat virusul, printre ei numărându-se și Episcopul Ioannis din Lagadas, originar din nordul Greciei, care a murit cu acest diagnostic pe data de 25 noiembrie. Dar, potrivit unor oficiali ai Bisericii, numărul actual al infectărilor nu este cunoscut, având în vedere că mulți dintre ei nu și-au anunțat public îmbolnăvirea, considerând asta “o problemă personală”.

Deși, inițial, Grecia a făcut destul de bine față coronavirusului, al doilea val s-a dovedit mai dur. Vineri, țara avea 113.185 de cazuri confirmate și înregistrase 2.804 decese, cele mai multe fiind înregistrate în ultima lună.

Arhiepiscopul Ieronim a fost confirmat pozitiv pe 16 noiembrie, la două zile după ce s-a întâlnit cu premierul Kyriakos Mitsotakis ca să discute probleme legate de deschiderea bisericilor de Crăciun. (Ulterior, testul premierului Mitsotakis a ieșit negativ).

Oficialii Bisericii afectați de coronavirus

Și alte Biserici Ortodoxe din Europa au fost afectate de virus. În ultimele săptămâni, atât Patriarhul ortodox al Serbiei, Irineu, în vârstă de 90 de ani, cât și Patriarhul Muntenegrului, Amfilohie, în vâstă de 82 de ani, au decedat. Arhiepiscopul Albaniei, Anastasios, de etnie grecească, în vârstă de 91 de ani, a fost trimis la tratament în același spital din Atena unde, luna trecută, fusese tratat și Arhiepiscopul Ieronim.

Pe data de 1 noiembrie, Patriarhul Irineu a oficiat slujba de înmormântare a Patriarhului Amfilohie în Podgorica, capital Muntenegrului, iar evenimentul a atras mii de credincioși, mulți dintre ei sărutând trupul neînsuflețit al prelatului decedat. În urma evenimentului, mai mulți prelați au contractat virusul.

În privința împărtășaniei în comun, părerile epidemiologilor din Grecia diferă.

Eleni Yoamerellou, consilieră a guvernului pentru probleme de sănătate, a declarat public că această tadiție nu amenință sănătatea credincioșilor.

Un alt epidemiolog reputat, Athina Linou, a cerut Bisericii Ortodoxe Elene să revizuiască tradiția linguriței unice, așa cum s-a făcut în România, Rusia, Ucraina și Statele Unite.

Deși reacțiile sunt amestecate, experții în religie spun că Biserica nu se poate pronunța împotriva respectării canoanelor religioase ortodoxe.

“Nu se poate manifesta o flexibilitate față de problema sfintei împărtășanii”, a declarat Apostolos Nikolaidis, profesor de sociologie a religiei la Universitatea din Atena. Asta i-ar anula totul, însăși natura și existența”.

Recent Posts

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…

28 de minute ago

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria. Curmalele, căci despre ele vorbesc experții, pot…

58 de minute ago

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

o oră ago

Ai exagerat cu mâncarea de Paște? Aplică rapid aceste sfaturi

Ce trebuie să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. În funcție de tradiții…

2 ore ago

Cum să accelerezi metabolismul și să pierzi mai repede în greutate

Cum să accelerezi metabolismul. Condimentele nu numai că adaugă savoare mâncărurilor, dar au, în același…

2 ore ago

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural care crește nivelul de serotonină

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic