Sari la conținut

Zeci de medici, amendați că au acordat concedii medicale false

concediu medical
Sursă foto: Doctorul Zilei
plafonarea plății zilelor de concediu medical

Zeci de medici români au fost amendați pentru acordarea frauduloasă a concediilor medicale. Peste 80 de medici au fost sancționați cu aproximativ 500.000 de lei de către inspectorii anti-fraudă ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Aceștia au fost verificați pentru acordarea concediilor medicale fără documentația justificativă necesară. Controalele au scos la iveală că multe dintre concediile medicale acordate anul trecut nu aveau suportul documentar adecvat, iar unele dintre ele au fost obținute fraudulos.

În anul precedent, au fost emise peste 3 milioane de concedii medicale. Cu toate acestea, numeroase documente au fost obținute în mod ilicit de către persoane care nu aveau nevoie reală de ele. Controalele au vizat în special medicii care au emis cele mai multe concedii medicale și au fost realizate în această primăvară, acoperind aproape 500 de medici. Aproximativ 120 dintre aceștia au primit avertismente, iar restul au fost amendați.

Medici amendați pentru concedii medicale false

Cezar Radu, șeful Direcției Control și Antifraudă din cadrul CNAS, a explicat, pentru observatornews: „Pentru a emite un certificat de concediu medical, trebuie să existe atât documentația medicală corespunzătoare, cât și respectarea normelor legale. Acestea includ consultația și tratamentul necesar.” Controalele au fost efectuate pentru a verifica dacă medicii respectă aceste reglementări.

Pacienții au exprimat nemulțumiri legate de sistemul de verificare: „Nu știu dacă este posibil să verifici cu adevărat dacă cineva este bolnav sau nu. Totul este confuz și, uneori, se întâmplă să obții concediu medical chiar și de la medici care nu sunt de familie.”

Pe de altă parte, CNAS a reușit să recupereze 34.000 de lei din sancțiunile aplicate pentru nereguli în contractele cu medicii. Controalele vor continua și în lunile următoare.

Valeria Herdea, președintele CNAS, a menționat: „În primele luni ale anului, structurile de control ale caselor de asigurări de sănătate au realizat 2.787 de acțiuni de verificare la furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale.”

Însă, unii medici critică modul în care sunt efectuate controalele. Eva Cristescu, medic de familie, a spus: „Casa de asigurări trimite în control persoane care nu sunt medici și care nu verifică actul medical în sine, ci doar documentele. Se așteaptă ca toate informațiile să fie completate în registrul de consultații și în sistemul informatic, care adesea nu funcționează corespunzător.”

Anul trecut, cele mai frecvente motive pentru care pacienții au solicitat concedii medicale au fost afecțiunile oncologice, sarcina, și problemele legate de sănătatea mamei și a copilului.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel