Din cuprinsul articolului
Psihopracticiana Aurélie Delmas a explicat cum misofonia, zgomotele la mestecat, afectează sănătatea mintală și ce dezvăluie despre caracterul nostru.
Zgomotele pe care le face cineva atunci când mănâncă, respirație sau înghițire…
Pentru unii, aceste zgomote cotidiene nu sunt doar enervante, ci reprezintă o adevărată probă psihologică. Departe de a fi un simplu deficit de toleranță, respingerea viscerală ascunde un mecanism mai profund.
„Este vorba despre o tulburare psihocorporală care declanșează o reacție automată a sistemului nervos la anumite sunete”, explică Aurélie Delmas, psihopracticiană, potrivit sante.journaldesfemmes.fr.
Această disfuncție, care afectează aproximativ 15% din populație în grade diferite, poate provoca suferință psihică reală, marcată de sentimentul de izolare, rușine și, uneori, de alunecarea către stări depresive.
Acest fenomen poartă un nume: misofonia, „ura față de sunet”, o tulburare în care anumite sunete cotidiene. Pentru persoanele afectate, creierul nu percepe aceste zgomote ca pe simple neplăceri, ci ca pe o agresiune iminentă.
Semnal de alarmă pentru persoalele care suferă de această tulburare
„Sunetele declanșatoare provoacă o hiperactivare a cortexului insular, zone cheie în gestionarea amenințărilor și a emoțiilor”, explică specialista. Sistemul nervos intră în stare de alertă, generând răspunsuri emoționale și fizice. Consecințele pentru individ sunt imediate: furie, ură, accelerație a ritmului cardiac, confuzie mentală…
Misofonia declanșează reacții emoționale intense și negative, cum ar fi furie, iritare sau anxietate
Deși studiile sunt încă limitate, există factori care favorizează apariția misofoniei. Ea apare mai frecvent la persoanele cu trecut traumatic sau cu anxietate. De obicei, tulburarea debutează în adolescență, în context familial. Se întâlnește și la persoanele cu hipersensibilitate, anxietate sau ADHD. Aceste persoane au o sensibilitate mai ridicată decât media, atât emoțională, cât și senzorială. Ele resimt totul mai intens: emoții, tensiuni în relații, zgomote, gesturi, atmosfere. Sistemul lor nervos reacționează mai puternic la stimulii externi, inclusiv la sunete pe care alții nici nu le mai aud. Aceasta este specificul personalității misofonice.
Termenul misofonie a apărut abia în 2002, datorită cercetărilor cuplului de oameni de știință Jastreboff. Până atunci, „existau confuzii științifice totale”, amintește specialista.
Pe lângă zgomotele generate de gură, și alte sunete „mecanice” pot declanșa crize: clicurile unui pix, bătăile pe tastatură sau frecarea hainelor de piele. Sistemul nervos percepe aceste sunete ca o agresiune și declanșează imediat un răspuns de protecție. „Un misofon care aude pe cineva suflând nasul va reacționa instantaneu, în timp ce pentru altcineva este doar neplăcut. Aici e diferența”, explică Aurélie Delmas.
Misofonia nu este recunoscută oficial ca tulburare în sistemele medicale (ex. DSM-5), ceea ce poate complica diagnosticul. De asemenea, nu există „specialist oficial” în misofonie. Totuși, mai mulți profesioniști pot ajuta: psiholog, psihoterapeut, psihiatru, neuropsiholog sau medic ORL.
„Se poate trăi mai bine cu misofonia lucrând la reglarea sistemului nervos”, afirmă Aurélie Delmas. În ședințe, ea propune exerciții pentru reglarea corpului folosind tehnici TCCE, reglare emoțională și EMDR. „Primul pas este să aducem siguranță într-un sistem nervos blocat în modul «pericol».”
„Tulburarea misofonică este ca un vulcan: dacă rămâne activ tot timpul, erupe. Scopul este să-l menținem adormit”, concluzionează specialista.
