Sari la conținut

Zona gâtului și a decolteului, prima care îți poate ”trăda” vârsta. Cum o îngrijești pentru a preveni ridurile timpurii

Zona gâtului și a decolteului, un test al pielii hidratate. Zona feței este adesea primul loc în care ridurile își fac apariția și sunt vizibile dar, din păcate, nu este singurul.

Pielea de pe piept și gât poate experimenta și ea semnele îmbătrânirii, ca urmare a efectelor negative provocate de expunerea la soare, deshidratare și gravitație. Zona gâtului și a decolteului este foarte delicată.

În cazul femeilor, decolteul este direct legat feminitate, astfel că apariția ridurilor profunde în această zonă sensibilă poate fi deosebit de tulburătoare. Domnul doctor Laurențiu, specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, spune că dacă sunt respectați în mod consecvent, anumiți pași pot contribui în mod proactiv la prevenirea îmbătrânirii pielii în aceste zone.

Pielea de pe piept și gât la femei este subțire, delicată și în special vulnerabilă la procesul de îmbătrânire. Ca și în cazul ridurilor faciale, ridurile de pe piept poate apărea datorită degradării colagenului și elastinei și chiar dacă este o parte naturală a îmbătrânirii, acest lucru nu o face mai ușor de acceptat.

“Pielea de pe gât și piept poate dezvălui vârsta unei femei și felul în care și-a îngrijit pielea de-a lungul anilor la fel de precis ca și mâinile ei. Există trei cauze majore ale ridurilor în aceste zone: pierderea de colagen și elastină, factorii de mediu, în special expunerea la soare, și stilul de viață. Odată apărute, aceste semne ale îmbătrânirii sunt mai greu de îndepărtat, de aceea ca în oricare altă situație cea mai bună soluție este prevenția lor”, spune specialistul dermatolog.

Iată câteva sfaturi de care să ținem cont cât mai din timp pentru a ne bucura de o piele tânăra și fermă în zona decolteului cât mai multă vreme:

Hidratarea

Pielea uscata pregătește un teren propice pentru apariția ridurilor în orice zona a corpului. “Hidratarea pielii se realizează prin aplicarea unei creme nutritive în zona decolteului seara, înainte de culcare, și dimineața. Emolientele blânde cu ingrediente cum ar fi untul de shea, rădăcina de lemn dulce, aloe și uleiul de cocos și care conțin, de preferat, și factor SPF sunt pretabile pentru folosire pe o perioadă îndelungată”, spune domnul doctor Laurențiu Vlădău.

Limitarea expunerii la soare

Soarele este principalul vinovat atunci când vine vorba de ridurile apărute în zona pieptului deoarece multe femei obișnuiesc să poarte îmbrăcăminte cu decolteu fără a se proteja cu un produs cu SPF. “Astfel, pe măsură ce o femeie se apropie de vârsta de 30 de ani, este foarte posibil ca ea să observe apariția de pete solare, riduri și chiar și cancer de piele. Cea mai bună modalitate de a ne proteja de aceste probleme este folosirea de protecție solară tot timpul anului. Dacă multitudinea de opțiuni face dificilă alegerea celui mai bun produs de protecție solară, o variantă sigură pot fi produsele destinate copiilor, care conțin ingrediente naturale, cum ar fi oxid de zinc sau dioxid de titan”, spune specialistul dermatolog.

Purtarea sutienului potrivit

Exercițiile fizice sunt deosebit de importante pentru a ne menține pielea sănătoasă și pentru a avea un tonus bun, însă trebuie acordată o importanță deosebită sutienul pe care îl purtăm în timp ce facem sport, deoarece efectele gravitației pot avea un impact major asupra fermității pieptului. Sunt recomandate sutienele structurate, cu un grad ridicat de susținere, care urmează forma naturală a sânilor.

Peelingul chimic

Peelingul chimic regulat este un pas eficient pentru a îndepărta celulele moarte ale pielii și a încuraja regenerarea celulară. Medicul dermatolog poate recomanda cea mai potrivită procedură pentru fiecare pacient în parte în funcție de tipul de piele și gravitatea problemei.

Mezoterapia

Mezoterapia, o tehnică utilizată în practica medicală de către un medic specializat și care constă într-o serie de micro-injecții în derm și-a dovedit eficiența în tratarea unor probleme cum ar fi   apariția ridurilor, a pigmentării și aspectul îmbătrânit al texturii pielii.

“Această procedură constă în microinjecții cu substanțe nutritive precum aminoacizi, acid hialuronic, vitamina C și este probabil metoda cea mai eficientă pentru a reduce ridurile de la nivelul decolteului și pentru a preveni adâncirea lor”, explică domnul doctor Laurențiu Vlădău.

Radiofrecvența

Radiofrecvența este o metodă fizică de îmbunătățire a fermității pielii, reducere a laxitțții, cu ajutorul unui aparat care emite unde precise care stimulează producția și calitatea fibrelor de colagen printr-o încălzire a țesuturilor profunde.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel