Sari la conținut

Cum scăpaţi de mirosul neplăcut al gurii

De câte ori nu vi s-a întâmplat să staţi de vorbă cu cineva şi să simţiţi cum îi miroase respiraţia? Deşi asta are legătură de cele mai multe ori cu o igienă orală deficitară, sunt persoane care suferă de halitoză, o afecţiune care provoacă un miros neplăcut al gurii. Aceasta apare din cauza cariilor netratate, tartrului, lucrărilor dentare vechi, infecţiilor tractului respirator sau bolilor gingiilor. Dacă un prieten sau chiar dumneavoastră vă aflaţi în această situaţie, mergeţi la medicul stomatolog şi rezolvaţi problemele.

Medicii dentişti susţin că cel mai des se confruntă cu această problemă persoanele care nu-şi tratează la timp cariile şi nu-şi schimbă lucrările foarte vechi. „O lucrare pe care o ţii 20 de ani este o sursă de microbi şi bacterii. Odată ce ai scăpat de carii şi de lucrări mai vechi, gura nu ar trebui să miroasă“, subliniază medicul Stephen Z. Wolner, stomatolog la un cabinet privat din New York. Iată şi câteva sfaturi care vă pot ajuta să înlăturaţi reaspiraţia urât mirositoare, dacă ea nu are neapărat legătură cu vreo afecţiune.

Spălaţi-vă pe dinţi,
dar curăţaţi şi limba

Mirosul neplăcut apare din cauza particulelor de mâncare şi bacteriilor care se formează în gură. Spălatul pe dinţi le înlătură, însă, dacă nu aveţi la îndemână periuţa, folosiţi aţa de dinţi. Dimineaţa şi seara, când faceţi igiena orală, curăţaţi bine şi limba, fie cu ajutorul periuţei, fie cu o lingură ori cu dispozitive speciale pe care le găsiţi la farmacie sau la târgurile de produse stomatologice.

„Din punct de vedere microscopic, limba arată ca un covor morudar. Sunt milioane de «filamente» care ascund particule de mâncare şi bacterii“, explică medicul Stephen Z. Wolner.

Să folosiţi apa de gură nu este o idee rea, dar ţineţi minte că maschează doar temporar mirosul neplăcut. „Cu apa de gură veţi reuşi să înlăturaţi bacteriile şi din locurile în care nu intră periuţa. Este indicat să o folosiţi de două ori pe zi“, subliniază medicul stomatolog Stephen Z. Wolner.
În cazul în care utilizaţi o proteză, aveţii grijă să o curăţaţi corect înainte de a o pune.

Bomboanele de mentă nu ajută

Saliva este cel mai bun remediu împotriva unei respiraţii neplăcute. Aceasta îndepărtează bacteriile şi particulele de mâncare, ajutând astfel la înlăturarea mirosurilor neplăcute. Dacă utilizaţi anumite medicamente, care vă împiedică să salivaţi îndeajuns, veţi observa că va apărea un miros neplăcut. În cazul în care vă întrebaţi de ce respiraţia nu miroase bine dimineaţa, aflaţi că are legătură cu producţia de salivă care încetineşte în timpul somnului.

Asta permite bacteriilor să reziste mai mult timp în gură, aşa că nu ar fi rău să aveţi la îndemănă o gumă de mestecat fără zahăr, care ar ajuta la sporirea cantităţii de salivă din gură. Spre deosebire de guma de mestecat, bomboanele de mentă nu stimulează producţia de salivă, ci doar maschează temporar mirosurile.

„Cu cât veţi avea mai multă salivă în gură, cu atât veţi alunga mai eficient bacteriile. Aceasta curăţă bine limba, dar are şi efect antiseptic, datorită unor enzime pe care le conţine“, mai spune medicul stomatolog Stephen Z. Wolner.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel