Sari la conținut

10 rețele unde vă puteți testa gratuit pentru cancer de col

infecții
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

10 rețele unde vă puteți testa gratuit pentru cancer de col. Testarea pentru depistarea precoce a cancerului poate salva vieți. 

 

Alături de rețeaua proprie de screening a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș pentru derularea ProiectuluiProgram de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, începând cu data de 1 august 2022, în regiunea Centru au fost organizate încă 9 rețele de screening, în următoarele unităţi sanitare:  

  • Spitalul Municipal Sighişoara;
  • Spitalul Municipal „Dr.Eugen Nicoară” Reghin;
  • Spitalul Orăşenesc „Dr. Valer Russu” Luduş;
  • Spital Top Med Târgu Mureş;
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia;
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc;
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” Sfântu Gheorghe;
  • Spitalul Municipal Odorheiul Secuiesc;
  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Aceste unităţi sanitare cu paturi, declarate eligibile în urma procedurii de afiliere organizată de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, s-au organizat în rețele de screening cu următoarea componență:

Centru de informare – cu medici specialişti Obstetrică-Ginecologie şi Medicină de Familie, Centre de recoltare – cu medici specialişti Obstetrică-Ginecologie și Laborator de Citologie Cervicală – cu medici specialiști anatomie patologică cu competențe în citologia cervicală.

Unde puteți merge pentru testare

Prevenirea cancerului de col uterin și toate activitățile proiectului vor fi oferite femeilor prin organizarea pe județe, astfel:

Județul Alba – o amplă rețea de screening organizată la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Alba-Iulia, care deservește tot județul, prin includerea tuturor spitalelor ca centre de recoltare în ambulatoriul de obstetrică-ginecologie, respectiv: Spitalul Orăşenesc

„Dr. Alexandru Borza” Abrud, Spitalul Municipal Aiud, Spitalul Municipal Blaj, Spitalul Orăşenesc Câmpeni, Spitalul Orăşenesc Cugir, Spitalul Municipal Sebeş.

Rețeaua dispune de 21 de medici de Obstetrică-Ginecologie şi 2 medici anatomie patologică.

Județul Covasna – o rețea de screening organizată în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” Sfântu Gheorghe. Rețeaua dispune de 6 medici OG şi un medic anatomie patologică.

Județul Harghita – va fi deservit de 2 rețele de screening, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc și la Spitalul Municipal Odorheiul Secuiesc. Rețelele dispun de 18 medici OG şi 6 medici anatomie patologică.

Județul Mureș – va fi deservit de 4 rețele de screening organizate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Spitalul Municipal Sighişoara, Spitalul Municipal „Dr.Eugen Nicoară” Reghin, Spitalul Orăşenesc „Dr. Valer Russu” Luduş și o rețea de screening la un spital privat, Spitalul TopMed Târgu Mureş. Rețelele dispun de 34 de medici OG şi 12 medici anatomie patologică.

Județul Sibiu – o rețea de screening organizată în cadrul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Rețeaua dispune de 2 medici OG şi 3 medici anatomie patologică.

Pentru unităţile sanitare – Spitalul Municipal Topliţa, Spitalul Municipal Gheorgheni şi Spitalul Orăşenesc Covasna – care au depus documentaţia de afiliere, dar nu îndeplinesc criteriile de organizare ca reţele de screening, candidatura le va fi luată în considerare pentru afilierea ca Centre de informare şi Centre de recoltare şi vor fi validate în etapa următoare.

În toată această perioadă am informat constant populația feminină din Regiunea Centru despre beneficiile participării la programele de screening ale cancerului de col uterin, dar am depus și eforturi susținute pentru a aduce în proiect resursa profesională medicală atât de necesară pentru ca orice femeie să poată beneficia de testarea gratuită.

Pentru fiecare femeie care dorește să participe la screening serviciile preventive trebuie să fie cât mai accesibile. Stimate doamne și domnișoare suntem aici pentru dvs! Testați-vă!„, a declarat Sef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN, Manager Proiect.

Începând cu data de 1 aprilie 2022, a fost modificată legislaţia privind derularea programelor naţionale de sănătate publică, astfel încât screeningul cancerului de col uterin pentru regiunea Centru se desfăşoară exclusiv prin finanţare europeană nerambursabilă, fiind organizate reţelele de screening după noile normative legislative.

Prima rețea de screening

Prima reţea de screening cu finanţare europeană a fost organizată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, începând cu data de 1.06.2022.

Cu ocazia organizării reţelei de screening a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a fost lansat si un serviciu special de telefonie rezervat exclusiv participantelor la screening: Call-Center 0739.727.187.

În cadrul programului de screening, femeile beneficiază de consult de specialitate şi le sunt recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau la grupa de vârstă 24-29 de ani, şi testarea HPV la grupa de vârstă 30-64 de ani, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.

Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş Papanicolaou, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt GRATUITE, fiind finanţate în cadrul proiectului.

Toate femeile care au rezultate negative vor fi informate telefonic prin Call-Center sau prin poştă.

Dacă rezultatul testului – screening este pozitiv, femeia va fi rechemată pentru consult şi investigaţii suplimentare la medicul specialist ginecolog, indiferent dacă femeia este asigurată sau nu.

Acestea vor fi sunate prin Call-Center pentru programare în vederea continuării conduitei medicale. Cazurile care necesită investigații și suport psihologic pe termen lung vor fi consiliate de către experții proiectului pentru creșterea complianței la tratament.

Cine se poate testa gratuit

Grupul ţintă, persoanele care vor beneficia de programele de screening, este identificat astfel:

  1. femei cu vârsta cuprinsă între:
  2. 30-64 ani pentru femeile care beneficiază de testarea HPV;
  3. 24-29 ani pentru femeile care beneficiază de testarea Babeş-Papanicolau au domiciliul/resedinţa în regiunea vizată prin proiect.
  4. din punct de vedere medical, intră într-una din următoarele situații: nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin; sunt asimptomatice; nu au antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin. In cazul acelor membri ai GT – personae vulnerabile care nu au acte de identitate, aceste persoane vor completa declarații pe propria răspundere din care să reiasă că locuiesc în regiunea de implementare vizată de proiect, respectiv regiunea Centru. Persoanele private de liberate vor fi asociate locului unde își desfasoară detenția si nu din perspectiva adresei de domiciliu.

Din cei 170.200 membri ai grupului ţintă – persoane care vor beneficia de programe de screening, provenind atât din mediul urban, cât şi din mediul rural – 51% se va încadra în una din următoarele situații vulnerabile:

  • Persoane sărace;
  • Lucrători pe cont propriu in agricultura
  • Persoane din mediul rural;
  • Persoane din centre de plasament sau anterior instituționalizate;
  • Persoane care au părăsit sistemul de protecție a copilului;
  • Persoane fără adăpost
  • Cetățeni români aparținând minorității rome;
  • Persoane cu dizabilități, inclusiv persoane invalide și cu nevoi complexe;
  • Femei care au copii cu dizabilități;
  • Persoane care suferă de dependența de alcool și alte substanțe toxice;
  • Victime ale traficului de ființe umane.DE URGENȚĂ TG-MUREȘ

 

Proiectul Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile.

 

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel