Sari la conținut

11 februarie, Ziua europeană a numărului de urgență 1112! Care sunt județele cu cel mai ridicat procent de apeluri urgente

11 februarie, Ziua europeană a numărului de urgență 1112! Care sunt județele cu cel mai ridicat procent de apeluri urgente.

Anul 2021 a fost anul cu cele mai puține apeluri non-urgente de când în România a fost implementat numărul unic de urgență 112. În 2021 au fost 10,3 milioane de apeluri la 112, cu 102.000 mai multe faţă de anul precedent, iar dintre acestea 60% au fost urgenţe reale.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale(STS) a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că cele mai multe apeluri au fost transferate către Ambulanță, urmate de Poliție și SMURD.

2021 este anul cu cele mai puține apeluri non-urgente

„Dacă în anii 2004-2005, non-urgentele reprezentau peste 90% din totalul apelurilor, numărul acestora a scăzut anul trecut până la 40,73%. Astfel, datele ne demonstrează că, de la an la an, cetăţenii sună tot mai responsabil la 112 şi că, de cele mai multe ori, cer ajutorul agenţiilor de intervenţie atunci când au urgenţe reale.

În anul 2021, operatorii STS 112 au preluat 10.337.426 de apeluri, cu 102.831 mai multe faţă de anul precedent.

Dintre acestea, 6.127.023 (aproape 60%)  au fost urgenţe reale, pentru care a fost necesară intervenţia agenţiilor specializate: Ambulanţă, ISU-SMURD, Poliţie, Jandarmerie, Salvamont. Diferenţa, de peste 4,2 milioane, o reprezintă apeluri  efectuate din eroare, solicitări de informaţii, farse şi un procent redus de apeluri injurioase”, se arată în comunicat.

Cele mai multe apeluri recepţionate în 2021 au fost transferate către Ambulanţă – 51,23%, Poliţie – 22,60%, ISU-SMURD – 19,03%, Jandarmerie – 4,44%.

Care sunt județele cu cel mai ridicat procent de apeluri urgente

Judeţele cu cel mai ridicat procent de apeluri urgente, raportat la numărul total au fost Cluj – 70,62%; Timiş – 69,94%; Bucureşti-Ilfov – 68,20%.

Judeţele cu cel mai ridicat procent de apeluri non-urgente, raportat la numărul total au fost Gorj – 62,41%; Mureş – 58,64%; Covasna – 56,42%.

Operatorii STS au preluat cele mai multe apeluri în data de 18 octombrie 2021 – 57.797, iar dintre acestea 11.272 au reprezentat apeluri privind COVID-19.

La Serviciul de urgenţă 112 s-au primit, în 2021, 929.915 de apeluri pe problematica noului coronavirus. Cele mai multe apeluri COVID s-au preluat în luna octombrie – peste 247 de mii de solicitări la nivel naţional, având o medie de 8.000 de apeluri COVID/zi.

11 februarie, Ziua europeană a numărului de urgență 1112!

În fiecare an, în 11 februarie este Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112, dedicată creşterii gradului de conştientizare a importanţei acestui serviciu destinat cetăţenilor.

Potrivit Agerpres, pentru dezvoltarea serviciului de urgenţă 112, în Europa, a fost creată Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA), o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Bruxelles, a cărei misiune este aceea de a contribui la îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii oamenilor. Fondatorul EENA este Olivier Paul-Morandini, care a fost şi preşedintele organizaţiei între 1999-2015.

Viziunea EENA este ca fiecare cetăţean să poată accesa serviciile de urgenţă şi să primească informaţiile şi îngrijirea corespunzătoare în timpul unei urgenţe sau al unui dezastru.

În prezent, comunitatea EENA include

  • peste 1.500 de servicii de urgenţă reprezentative din 80 de state la nivel mondial,
  • peste 100 de furnizori de soluţii în domeniu,
  • peste 100 de cercetători.

EENA serveşte ca o platformă de discuţii pentru serviciile de urgenţă, autorităţi publice, factori de decizie, cercetători, asociaţii şi furnizorii de soluţii, cu scopul de îmbunătăţire a răspunsului în situaţii de urgenţă, în conformitate cu cerinţele cetăţenilor. Director executiv al EENA este în prezent Gary Machado.

Numărul 112 este numărul de urgenţă disponibil gratuit, non-stop, atât prin linii de telefonie fixe, cât şi prin telefoane mobile, oriunde în Uniunea Europeană. Numărul unic de urgenţă 112 este disponibil în următoarele ţări: toate statele membre ale UE, Albania, Georgia, Republica Moldova, Islanda, Muntenegru, Norvegia, Serbia, Elveţia, Turcia.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel