Sari la conținut

14 noiembrie – Ziua Mondială a Diabetului. Forumul Român de Diabet a desfășurat în premieră o amplă campanie de conștientizare în Parlament și mai multe redacții de presă

Sursa foto: Forumul Roman de Diabet
Campanie de constientizare de Ziua Mondiala a Diabetului

Forumul Român de Diabet a desfășurat în premieră o amplă campanie de conștientizare în Parlament și mai multe redacții de presă. Anual, pe 14 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a Diabetului, cu scopul de a crește gradul de conștientizare cu privire la diabetul zaharat.

Tema campaniei globale de anul acesta este legată de importanța cunoașterii riscului de diabet zaharat tip 2, cu scopul de a sprijini întârzierea sau prevenirea instalării afecțiunii.

În acest sens, Forumul Român de Diabet a organizat o amplă acțiune de conștientizare la Palatul Parlamentului, dar și în mai multe redacții de presă scrisă, radio sau televiziune din București.

În toată lumea există o tendință de creștere a numărului de cazuri de diabet zaharat, iar situația din țara noastră nu face excepție. În ultimii ani, numărul de persoane diagnosticate a crescut alarmant.

Cifrele în creștere sunt influențate de mai mulți factori, în strânsă legătură cu predispoziția genetică, dar și cu stilul de viață, cum ar fi sedentarismul, alimentația nesănătoasă, fumatul, consumul de alcool sau tulburările de somn.

Cheia spre reducerea numărului de cazuri de diabet este prevenția

Dincolo de responsabilitatea fiecărui individ de a face alegeri sănătoase, diabetul este o problemă de sănătate publică. Reducerea prevalenței presupune un proces de lungă durată care necesită colaborare între toți actorii implicați din comunitatea de diabet pentru a identifica cele mai bune soluții pentru reducerea poverii diabetului zaharat.

În acest context, Forumul Român de Diabet, platforma de colaborare care reunește asociații de pacienți, autorități din mai multe domenii, societăți medicale și reprezentanți ai producătorilor de medicamente a organizat, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, acțiuni ample de informare și educare cu privire la pericolele diabetului zaharat, subliniind importanța prevenției în lupta pentru reducerea incidenței.

Diabet: Acțiune de conștientizare în redacții de presă

Vineri, 10 noiembrie, Forumul Român de Diabet a desfășurat o acțiune de informare și conștientizare dedicată jurnaliștilor, în mai multe redacții de presă scrisă, radio sau televiziune.

Peste 70 jurnaliști au efectuat teste de risc și de glicemie, iar membri prezenți ai asociațiilor de pacienți din cadrul Forumului au împărtășit poveștile și experiențele lor cu această condiție medicală, relatând cum le sunt afectate viețile lor sau ale familiilor și apropiaților.

Prin vizita lor, reprezentanții Forumului i-au implicat pe jurnaliștii care s-au alăturat proiectului într-un demers de educare și informare a publicului larg în ceea ce privește riscurile diabetului.

Făcându-i parte din proces, prin aplicarea de teste de risc, teste de glicemie și informare despre cele mai importante tendințe și statistici, aceștia au devenit la rândul lor parte din ecosistemul de luptă împotriva acestei afecțiuni.

Diabet: Acțiune de conștientizare la Palatul Parlamentului

Totodată, luni, 13 noiembrie, reprezentanții Forumului au organizat o sesiune de informare și conștientizare dedicată membrilor Parlamentului.

Pentru că diabetul este o problemă de sănătate publică, reprezentanții Forumului au atras atenția asupra cifrelor îngrijorătoare care compun tabloul diabetului în România: 1 din 12 români are diabet zaharat, peste 24.000 de români mor anual din cauze legate de diabet, iar România alocă doar 1% din bugetul sănătății pentru prevenție, a doua cea mai scăzută pondere din Uniunea Europeană.

Peste 150 de persoane, incluzând membri ai Parlamentului sau jurnaliști, au interacționat cu reprezentanții Forumului Român de Diabet, primind informații despre riscurile afecțiunii și importanța prevenției.

Diabetul zaharat este o problemă de sănătate publică majoră la nivel global, nu doar în România

Mesajul Forumului a fost unul fără echivoc: Pentru a stopa creșterea alarmantă a cazurilor de diabet, e nevoie de contribuția tuturor – împreună suntem parte din soluție.

  • „Ziua Mondială a Diabetului ne oferă contextul creșterii conștientizării riscului de diabet, a promovării prevenției și a unui diagnostic precoce. Acesta este și scopul acțiunilor noastre: să subliniem nevoia de intervenție în ceea ce privește prevalența diabetului zaharat în țara noastră. Prin promovarea prevenției, educației și accesului la servicii medicale de calitate, putem contribui la reducerea complicațiilor diabetului zaharat și la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu diabet”, a declarat Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian, Președinte, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
  • „Diabetul zaharat este o problemă de sănătate publică majoră la nivel global, nu doar în România. Acțiunea de la Palatul Parlamentului are rolul de a atrage atenția asupra faptului că diabetul zaharat este o afecțiune care necesită un efort amplu, comun și susținut din partea tuturor factorilor implicați – autorități publice, experți, comunitatea medicală, asociații de pacienți și industria farmaceutică”, susține Dan Zaharescu, Director Executiv, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

Diabetul de tip 2, afecțiune care se instalează treptat și care rămâne întreaga viață

  • „Acțiunile din redacții și de la Palatul Parlamentului completează proiectele desfășurate de membrii Forumului pe tot parcursul anului în beneficiul persoanelor cu diabet zaharat. Diabetul zaharat tip 2 este o afecțiune care se instalează treptat și care rămâne întreaga viață. Prin aceste acțiuni ne dorim să facem mai cunoscută importanța prevenției. Adoptarea unui set de politici publice în sprijinul acestei intenții este esențială”, a transmis Cristina Petruț, Președinte Federația Asociațiilor Diabeticilor din România.
  • „La propunerea Forumului Român de Diabet, am susținut ca astăzi să fie organizată în Parlament o acțiune de conștientizare despre prevenirea diabetului. Este important ca Legea pentru prevenția și depistarea precoce a diabetului zaharat, care prevede mai multe măsuri de prevenție și de sprijin pentru persoanele afectate de această afecțiune, să fie susținută, promovată și implementată eficient în comunități pentru a aduce beneficii reale persoanelor afectate de diabet. Prevenția este cea mai importantă componentă pentru sănătatea noastră, a tuturor”, a declarat Dr. Nelu Tătaru, Președinte Comisia pentru Sănătate și Familie, Camera Deputaților.

Despre Forumul Român de Diabet

Fondat în 2019, Forumul Român de Diabet este prima platformă de colaborare multistakeholder: asociații de pacienți, autorități din mai multe domenii, societăți medicale și reprezentanți ai producătorilor de medicamente.

Proiectul se desfășoară într-un cadru de parteneriate între Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, asociații de pacienți și Grupul de Lucru Diabet al ARPIM. Inițiativa se alătură celei similare create la nivelul Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice și Forumului European al Diabetului.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel