Sari la conținut

2 din 3 bărbaţi sunt afectaţi de această problemă medicală. Este o mare sursă de rușine și jenă pentru bărbați!

menopauza masculina
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Din cuprinsul articolului

Potrivit statisticilor medicale, 2 din 3 bărbați sunt afectați de această patologie, iar impactul psihologic asupra acestora este unul substanțial.

Este vorba de ginecomastie, o boală care apare din cauza unui dezechilibru între cantitatea de estrogen (hormonul feminin) și cea de testosteron (hormonul masculin), iar consecințele ei se manifestă prin dezvoltarea excesivă a sânului sau sânilor la bărbat.

Potrivit doctorului chirurg Mihai Chertif, ginecomastia poate debuta în adolescență, însă din fericire există metode de tratament foarte eficiente în România.

“În urma mai multor studii, am descoperit că ginecomastia se poate dezvolta sub formă de 6 tipuri: (1) numai glandă (sindromul sfârcului pufos), (2) doar grăsime (pseudogynaecomastia), (3) mai multă grăsime, mai puțină glandă, (4) mai multă glandă, mai puțină grăsime, (5) mai multă grăsime și glandă, puțin exces de piele și (6) mai multă glandă, mai puțină grăsime, mai mult exces de piele.

Tratamentul optim pentru acest tip de afecțiune este o combinație între liposculptură la nivelul pectoralului, deltoidului, canelurii deltopectorale, liniilor axiale și zonei subaxiale, zonei costale inferioare prin liposupție și separarea de grăsime, iar într-un final, mastectomie subcutanată. În același timp, avem grijă să lăsăm un pic de țesut sub mamelon și areolă, astfel încât să protejăm volumul și pentru a nu cauza retragerea complexului mamelon-areolă”, explică specialistul.

Adesea ginecomastia este o mare sursă de rușine și jenă pentru bărbați. În perioada pubertății, creșterile hormonale pot duce la creșterea țesutului mamar masculin.

În unele cazuri, acest țesut mamar se micșorează după pubertate, dar în multe cazuri, sânii rămân măriți. Prevalența ginecomastiei asimptomatice este de 60% la 90% la copii, 50% la 60% la adolescenți și până la 70% la bărbații cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani.

De ce apare ginecomastia

Ginecomastia poate rezulta dintr-un dezechilibru între hormonii sexuali testosteron și estrogen. Estrogenul, hormonul „feminin”, face ca țesutul mamar să crească, în timp ce testosteronul, hormonul „masculin”, oprește estrogenul să crească țesutul mamar.

Bărbații și femeile au atât testosteron cât și estrogen, dar testosteronul apare în proporții mai mari la bărbați, în timp ce femeile au niveluri mai mari de estrogen.

Sânii umflați se întâlnesc mai frecvent în rândul bărbaților ce se apropie de vârsta mijlocie sau de vârsta a treia. Persoanele în vârstă produc mai puțin testosteron și, de obicei, au mai multă grăsime decât bărbații mai tineri. Acest lucru poate duce și la o producție mai mare de estrogen.

Factorii de risc

• Boli de rinichi sau ficat
• Abuzul de alcool
• Tratamentul cu radiații ale testiculelor
• Sindromul Klinefelter
• Tumorile testiculelor, glandelor suprarenale sau hipofizare
• Hipertiroidism și tumori hormonale active.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel