Sari la conținut

20 octombrie, Sfântul Gherasim din Kefalonia. Rugăciune pentru vindecare de boli fizice şi psihice: rostește-o chiar azi

Rugaciune
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Rugaciune făcătoare de minuni

Ziua de 20 octombrie este ziua în care creștinii îl cinstesc pe Sfântul Gherasim din Kefalonia. Este considerat drept un mare vindecător și făcător de minuni după ce mai mulți oameni au dat mărturie despre ajutorul oferit în vindecarea unot boli fizice sau psihice.

20 octombrie- Sfântul Gherasim din Kefalonia

Sfântul Gherasim este celebrat de două ori pe an: pe data de 16 august ziua în care a trecut la cele veșnice și pe 20 octombrie, ziua descoperii sfintelor sale moaște.

Sfântul Gherasim din Kefalonia s-a născut în anul 1508 în satul Trikkala din Peloponez. A făcut parte din familia de nobili bizantini, Notara.

Bunicul său, Luca Notara, a fost ultimul prim ministru al Imperiului Bizantin. A ales de tânăr să se călugărească în insula Zakintos, ulterior primind Schima Mare în Muntele Athos.

Potrivit crestinortodox.ro,  acesta a mers la Ierusalim unde a stat timp de 12 ani. În acest timp a fost hirotonit diacon și preot.

A petrecut o vreme în Creta și Zakyntos, iar în 1555 a ajuns în Kefalonia.

În cele două zile din an în care acest sfânt este cinstit (16 august si 20 octombrie), racla cu sfintele sale moaşte este purtată pe deasupra persoanelor suferinde de boli psihice sau demonizate, aducând și astăzi numeroase tămăduiri.

Rugăciune pentru vindecare de boli fizice şi psihice

Sfinte Gherasim, robule al lui Hristos, cel ce ai strălucit înaintea oamenilor ca lumină în întuneric, care ai călăuzit poporul spre cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, primeşte de la noi această puţină rugăciune. Vezi, Sfinte, durerile noastre. Vezi necazurile care ne apasă. Vezi mulţimea ispitelor care ne învăluiesc neîncetat.

Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, aşa cum te-ai rugat pentru mulţimea credincioşilor care mărturisesc minunile tale. Mare dar ne-a făcut nouă Domnul prin neputreziciunea sfintelor tale moaşte. Că ne-am întărit în credinţă auzind că bolnavii care s-au atins de racla ta au fost vindecaţi şi că i-ai alungat pe diavoli de la cei îndrăciţi.

O, Sfinte Gherasim, precum ai scăpat insula Kefaloniei de jugul agarenilor şi de multe necazuri, tot aşa ajută-ne şi pe noi. Am căutat uşurare prin puterile noastre, dar nu am aflat. Am căutat ajutor de la oameni, dar am rămas nemângâiaţi. La tine venim, Sfinte, nădăjduind că nu ne vei ruşina. Ci ne vei da cele de trebuinţă, arătându-ne care este calea pe care trebuie să mergem.

Ştim că dacă în viaţă alegem după voia noastră cea rea, rămânem lipsiţi de ajutorul dumnezeiesc. Roagă-te pentru noi, Sfinte, să cunoaştem şi să facem voia lui Dumnezeu, ca să ajungem în raiul cel preadulce, în care tu Îl lauzi pe Dumnezeu cu toţi sfinţii şi cu toate puterile cereşti, în vecii vecilor. Amin.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel