Din cuprinsul articolului
Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită, în fiecare an, la data de 24 ianuarie, când este marcat un eveniment major din istoria ţării noastre reprezentând primul pas făcut spre înfăptuirea statului naţional unitar român. La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn şi al Ţării Româneşti, după ce la 5/17 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor.
Contextul politic al Micii Uniri din 1859
Contextul internațional politic și strategic modificat substanțial de Războiul Crimeei (1853-1856) a schimbat raportul de forțe în Europa, având în vedere înfrângerea Imperiului Rus de către coaliția franco-anglo-turco-piemonteză. Prin Tratatul de Pace de la Paris (1856), care stabilea termenii post-conflict, Moldova și Țara Românească au fost scoase de sub condominiul ruso-turc, au rămas sub suzeranitatea Imperiului Otoman și au fost puse sub regimul garanției colective a celor șapte mari puteri (Turcia, Franța, Anglia, Prusia, Austria, Rusia, Sardinia). Rolul Principatelor Române în echilibrul european devenise unul semnificativ. De altfel, Rusia a fost privată de accesul la gurile Dunării, prin trecerea Deltei și a Insulei Șerpilor la otomani și prin restituirea sudului Basarabiei către Moldova.
O altă prevedere a Tratatului de la Paris a stabilit ca organizarea și statutul Moldovei și ale Țării Românești să fie stabilite prin consultarea populației. În 1857 au fost alese două Divanuri ad-hoc care au cerut unirea celor două principate într-un singur stat numit România, condus de un prinț dintr-o dinastie europeană. Cererea a fost parțial îndeplinită, întrucât în cadrul Conferinței de la Paris din 1858 s-a hotărât ca principatele să rămână entități politice separate, fiecare cu domnul său și cu adunarea sa, sub denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Curtea de Casație și o Comisie Centrală urmau să fie singurele instituții comune.
A urmat alegerea domnilor care urmau să conducă cele două entități politice. Convenția de la Paris nu conținea nicio clauză care să împiedice explicit ca aceeași persoană să fie aleasă pentru a conduce ambele principate. Astfel, conform principiului simplu ,,ceea ce legea nu interzice, legea permite”, pe 5 ianuarie 1859 colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar apoi, pe 24 ianuarie și domn al Țării Românești. Dubla alegere a lui Cuza a pus Europa în fața faptului împlinit al Micii Uniri și a consemnat prima pagină din istoria statului român modern.
Recunoașterea alegerii lui Alexandru Ioan Cuza
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite a fost recunoscută de jure, la 1/13 aprilie 1859, în cadrul Conferinţei de la Paris (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept. 1859) a Puterilor garante. Austria recunoscuse de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, printr-o notă scrisă, fiind reluate cu acest prilej legăturile cu cele două guverne româneşti, de la Iaşi şi de la Bucureşti.
La rândul său, Poarta a emis, la 22 noiembrie/4 decembrie 1861, „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor, fapt care presupunea o serie de măsuri importante, între care: reunirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activităţii Comisiei Centrale de la Focşani; instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor şi regulamentelor de interes local.
