Sari la conținut

Ce spitale vor fi DESCHISE în ziua liberă de 24 ianuarie. Informații importante

Nouă spitale din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală miercuri, când se sărbătoreşte Ziua Unirii Principatelor Române.

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, spitalele de urgenţă de adulţi şi copii care vor asigura asistenţa medicală de urgenţă sunt: Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca – tel: 021/599.23.00, Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar – tel: 021.318.05.22/ 021.318.81.04, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” – tel: 021/255.40.99, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” – tel: 021/334.59.70, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” tel: 021/334.30.25, Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri – tel: 021/224.09.47, Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice – tel: 021/319.27.51, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” – tel: 021/316.93.66, Spitalul Clinic de Urgenţă Copii „M.S. Curie” – tel: 021/460.30.26.

Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti va avea program normal de lucru cu menţiunea că, în această perioadă, va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală.

Totodată, solicitările populaţiei vor fi preluate la telefonul 112.

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti afirmă că va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul din str. Spiru Haret nr. 14, sector 1, tel/fax: 021/313.77.39, 021/311.21.90.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel