Sari la conținut

30 decembrie, Sfânta Muceniță Anisia, ocrotitoarea fetițelor și a tinerelor. Rugăciune puternică pentru sănătatea COPIILOR

30 decembrie, Sfânta Muceniță Anisia, ocrotitoarea fetițelor și a tinerelor. Rugăciune puternică pentru vindecare.

În fiecare sfârșit de an, pe 30 decembrie, creştinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Muceniță Anisia, cunoscută ca fiind ocrotitoarea fetițelor și a tinerelor.

Sfânta Muceniță Anisia s-a născut în Tesalonic, într-o familie bogată și nobilă. Chiar dacă nu duceau lipsă de absolut nimic, părinții sfintei au crescut-o cu evlavie pentru credința creștină.

30 decembrie, Sfânta Muceniță Anisia, ocrotitoarea fetițelor și a tinerelor

După moartea părinților săi, Sfânta Anisia s-a închinat pe sine cu totul rugăciunii și cugetarilor dumnezeiești în propria ei casa, notează crestinortodox.ro.

Din dragoste și evlavie pentru Iisus Hristos, mărturisea adesea:

„O, cât de mincinoasă este viața tinereții, intru care fie te smintesti, fie smintești pe alții! Cu cât mai bună este bătrânețea! Iar sufletul meu se umple de tristețe văzând cât trebuie să aștept până ce voi urca la Domnul”.

Toată averea părinților a împărțit-o oamenilor amărâți, iar sfânta a trăit apoi doar din munca mâinilor ei. În vremea Sfintei Anisia, împăratul Maximian a decretat ca oricine poate să ucidă în voie creștini, fără niciun fel de judecată sau sentință.

Sf. Mc. Anisia fecioara; Sf. Cuv. Teodora; Sf. Cuv. Leon

Iar pentru că Anisia a mărturisit că este creștină, aceasta a fost ucisă în timp ce merge spre biserică, de către un soldat.

Moaștele ei sunt prezente astăzi la Tesalonic, în Biserica „Sfantul Dimitrie”.

Rugăciune puternică către Sfânta Muceniță Anisia

De Sfânta Muceniță Anisia, pe 30 decembrie, creștinii pot rosti o rugăciune puternică pentru pentru sănătatea și binele copiilor.

„Atotputernice Doamne Dumnezeule, Părintele Unuia Născut Fiului Tău, Iisus Hristos, al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Cela ce şezi pe scaunul slavei Tale, Căruia Îţi slujesc mii de mii de arhangheli şi mii de îngeri îţi stau înainte, supunându-se poruncii Tale: scaunele, domniile, începătoriile, stăpâniile, pe care Te laudă heruvimii şi Te măresc serafimii neîncetat cântând întreită cântare.

Tu pe duhurile care nu se plecau Ţie le-ai cufundat în tartarul cel prea adânc şi pe balaur, care s-a lipit de darul Tău, l-ai legat cu legături nedezlegate şi scaunul lui l-ai surpat la pământ şi de la slujba cea cerească l-ai izgonit, lipsindu-l de viaţa cea fericită, iar cu moartea cea cu defăimare a Crucii ai surpat mândria aceluia.

Tu din sânurile Tale cele fără prihană ai trimis la noi pe Dumnezeu Cuvântul, Care era mai înainte de veci, pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel născut prin umbrirea Duhului Sfânt şi din Maria Fecioara, Care printr-Însul ai căutat oaia cea rătăcită, ai întărit pe cea neputincioasă şi ai vindecat pe cea zdrobită.

Pe Tine Te chem, eu smerita şi păcătoasa roaba Ta, cu toată inima mea. Tu, Cel ce ştii gândurile fiecăruia, focul cel aruncat în lume de Unul Născut Fiul Tău l-ai aprins în inima mea şi scânteia credinţei, care este în mine, ai schimbat-o în făclia dragostei. Vino să mă mântuieşti pe mine, nevrednica roaba Ta, pentru că pe Tine Te doresc, pe Tine Te caut şi de Tine mă lipesc din toată inima mea.

Doamne Dumnezeule, Fiule, primeşte rugăciunea mea cea adusă Ţie cu inimă zdrobită şi cu duh de smerenie. Nu mă trece cu vederea pe mine, pentru care, O! Iisuse Hristoase, ai fost pironit pe cruce şi lovit peste obraz; pentru care ai băut oţet cu fiere şi ai gustat moartea amară şi a treia zi ai înviat din morţi, Te-ai înălţat la cer şi şezi de-a dreapta Tatălui.

Nu mă ruşina, nici nu mă lepăda din numărul roabelor Tale, ci învredniceşte-mă ca o creştină a mă mântui prin semnul Sfintei Tale Cruci. Fă-mă părtaşă patimilor Tale, săvârşind în mine voia Ta, ca să fiu credincioasă a mă arăta feţei Tale.

Tu mă păzeşte, pătrunde cu frica Ta trupul meu, căci de judecăţile Tale m-am temut. Închide ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea, ci mai bine, mă rog Ţie, deschide-i ca să cunosc minunile din legea Ta, căci spre Tine sunt aruncată din pântecele maicii mele. Tu eşti Domnul meu; tatăl meu şi maica mea m-au părăsit, iar Tu, Doamne m-ai primit.

Îndreptează paşii mei, ca să nu mă umplu de ruşine, eu roaba Ta; fă cu mine semn spre bine şi împlineşte cererea mea, pentru că înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a tăinuit. Iarăşi către Tine mă rog, Dumnezeule Părinte, ajută-mi ca să nu se afle prihană în mine, roaba Ta, căci Ţie mă aduc punându-mă pe altarul mărturisirii şi al smereniei mele, să fiu primită ca o ardere de tot; astfel să fie jertfa mea înaintea Ta. Învredniceşte-mă a urma Mielului Tău Celui fără prihană, lui Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tine şi cu Duhul Sfânt, se cuvine slava, cinstea şi puterea în veci. Amin!”

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel