Sari la conținut

330 de lei de la stat, dacă îndeplinești această condiție. Suma se acordă la cerere, termenul-limită de înscriere se apropie

bani
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Tinerii care au absolvit studiile liceale pot primi, timp de șase luni, o indemnizație din partea statului. Aceștia trebuie să se înregistreze ca persoană în căutarea unui loc de muncă la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Tinerii care au absolvit în această vară liceul și fie au ales să nu susțină examenul de Bacalaureat 2024, fie l-au susțint, dar nu au promovat, au la dispoziție mai puțin de o lună pentru a se înscrie în baza de date a serviciului public de ocupare, dacă vor să beneficieze de indemnizația de șomaj.

„Conform legislaţiei în vigoare, data limită de înregistrare la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, a absolvenților de liceu promoția 2024 care nu au promovat sau nu au participat la examenul de Bacalaureat este 06 august 2024. Neînregistrarea până la această dată atrage imposibilitatea acordării indemnizaţiei de şomaj”, a anunțat AJOFM Olt, citat de InfoFianciarul.

Indemnizația se acordă dacă a fost solicitată în termen de 60 de zile de la absolvire și dacă sunt îndeplinite și alte condiții, respectiv: nu s-au încadrat în muncă şi sunt înregistraţi la AJOFM Olt; nu au fost admişi sau nu urmează cursurile unei forme de învăţământ; nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (660 lei).

Sursă foto: arhiiva Doctorul Zilei

Documentele necesare ce trebuie a fi depuse la Agenția de Șomaj

Actele necesare pentru înregistrarea la AJOFM ca persoană aflată în căutarea unui loc de munca, sunt urmatoarele :

– actul de identitate;

– diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;

– curriculum Vitae.

Termenul de înregistrare de 60 de zile se păstrează și pentru absolvenții care au promovat BAC-ul 2024, însă acesta curge de la altă dată.

„Absolvenții de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat se pot înregistra în evidențele AJOFM în termen de 60 de zile de la data de 1 a lunii urmatoare celei înscrise în diploma, dacă în cuprinsul acesteia nu se specifică, în mod expres, o anumită dată de absolvire”, mai precizează reprezentanții AJOFM Olt, într-un comunicat de presă.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel