Sari la conținut

8 octombrie, Ziua Internațională a Podiatriei. Cele mai importante lucruri despre specialitatea medicală care tratează afecțiunile piciorului, inclusiv piciorul diabetic

Pe 8 octombrie se marchează Ziua Internațională a Podiatriei, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sănătății piciorului și care are ca scop atragerea atenției publicului larg asupra podiatriei.

Anul acesta, Ziua Internațională a Podiatriei se concentrează pe impactul și pericolele afecțiunilor piciorului și gleznei în cadrul unei campanii globale, la care vor lua parte persoane fizice, cadre medicale și organizații din întreaga lume.

Podiatria este acea profesie a științelor medicale dedicată cercetării, prevenirii, diagnosticării și tratamentului deformărilor, patologiei și leziunilor piciorului și structurilor aferente – în relație cu întregul corp, precum și cu manifestările bolilor sistemice – cu ajutorul tuturor sistemelor și tehnologiilor adecvate, folosindu-se de cunoștințe științifice și profesionale specializate.1

În ciuda variabilității programelor educaționale din diferite țări și a diferenței dintre cerințele și calificările oficiale care permit exercitarea profesiei de podiatru, podiatrii au cunoștințe medicale și competențe specifice, care au efecte pozitive directe asupra sănătății publice. Multe studii de cercetare, de exemplu în domeniul piciorului diabetic, au dovedit că podiatrii bine instruiți au un impact pozitiv asupra stării de sănătate a pacienților, dar au și un impact economic semnificativ pentru bugetele guvernelor.

Prin marcarea Zilei Internaționale a Podiatriei, se dorește să se sărbătorească profesia de podiatru, dar și să se aducă atenția publică asupra efectelor negative ale absenței sau a prezenței nerecunoscute a podiatrilor în sistemul de sănătate.

Pentru Ziua Internațională a Podiatriei 2019, Federația Internațională a Podiatrilor solicită instituirea sau întărirea, la nivel înalt, a instruirii în domeniul podiatriei și solicită ca mai multe țări să recunoască valoarea adusă de podiatri în sistemele de sănătate.

Ediția din 2018 a Zilei Internaționale a Podiatriei a reprezentat un mare succes și a fost foarte bine primită de podiatrii din întreaga lume. Aceștia, împreună cu alți profesioniști din domeniul sănătății, atrag atenția asupra nevoii unei sănătăți mai bune a piciorului și asupra necesității de a integra podiatria în sistemul de sănătate. „Este o mare nevoie de cunoștințe suplimentare despre profesia de podiatru. Misiunea noastră este să răspândim informațiile despre podiatrie către alte profesii din domeniul sănătății și către guverne, astfel încât toți pacienții să poată beneficia de o îngrijire a piciorului la cele mai înalte standarde”, a declarat Christian Jérôme, președintele Federației Internaționale a Podiatrilor, într-un comunicat de presă.

Podiatria în România

În România, primii pași legați de podiatrie s-au făcut începând cu aprilie 2015, anul când s-a înființat Asociația de Podiatrie, iar specialiștii din domeniu atrag atenția asupra rolului important al podiatrului în echipa multidisciplinară care îngrijește persoanele cu picior diabetic, cât şi cu alte afecţiuni ale membrelor inferioare. Potrivit datelor furnizate de Federaţia Internaţională de Diabet, până la 8 din 10 amputații pot fi prevenite prin prezența podiatrului în echipa multidisciplinară care îngrijește persoanele cu diabet2.

Președintele Asociației de Podiatrie, conf. dr. Ioan Andrei Vereșiu subliniează și el importanța podiatrului în echipa de îngrijire a persoanei cu diabet zaharat, dar și pentru alte categorii de pacienți cu probleme de sănătate la nivelul picioarelor. „Asociația de Podiatrie se aliniează direcției trasate de Federația Internațională a Podiatrilor și pune România pe harta țărilor unde se marchează în data de 8 octombrie Ziua Internațională a Podiatriei. În România cu sprijinul partenerilor noștri din toate colțurile lumii, cu implicarea unor reputați podiatri de la nivel internațional – adevărați lideri de opinie în sănătate – se vorbește și s-a început conștientizarea importanței existenței podiatrului”, a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereșiu.

 În decembrie 2018, demersurile întreprinse de Asociația de Podiatrie pentru recunoașterea oficială a profesiei de podiatru au primit aviz favorabil din partea Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Ocupația de podiatru are codul 226926 „Specialiști în domeniul sănătății neclasificați în grupele de bază anterioare” și este introdusă în Clasificarea ocupațiilor din România (COR).

Proiectul – Ziua Internațională a Podiatriei – va fi cea de-a doua campanie globală de această amploare, după cea din 2018, campanie care se va desfășura în principal la nivel digital, prin infografice, comunicate de presă și videoclipuri publicate pe platformele de socializare.

Despre Asociația de Podiatrie

 Înființată în 2015, Asociația de Podiatrie își propune promovarea podiatriei în România, dezvoltarea profesiei de podiatru, alături de informarea și educarea populației, precum și a profesioniștilor (medici, asistenți medicali și fiziokinetoterapeuți) în domeniul îngrijirii corecte a picioarelor.

 Mai multe detalii despre Asociația de Podiatrie pe: www.podiatrie.ro

 

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel