duminică, martie 15, 2026
6.3 C
București

România, printre cele mai bolnave țări din UE. Care sunt viciile la care nu pot renunța românii

România se situează printre țările cu cele mai slabe rezultate din Uniunea Europeană în privința sănătății populației, arată un raport recent al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

Potrivit studiului realizat în 2024, românii trăiesc, în medie, 76 de ani, cu aproximativ cinci ani mai puțin decât media UE. Bărbații au o speranță de viață de 72 de ani, în timp ce femeile ating 80 de ani.

Cauza principală de deces

inima
sursa foto: pexel.com

Bolile cardiovasculare conduc topul cauzelor de deces. Ele reprezentând 56% din total, urmate de cancer (17%). În România, aproximativ 2,4 milioane de persoane trăiesc cu o boală cardiovasculară. La 65 de ani, românii mai au în medie doar patru ani de viață fără dizabilități, mult sub standardul european.

Citeste si…

Fumatul, periculos la orice vârstă

Experții leagă aceste diferențe de expunerea mai mare a bărbaților la riscuri precum fumatul și consumul excesiv de alcool.

Fumatul rămâne o problemă majoră la toate vârstele. Aproximativ 20% dintre adulți fumau zilnic în 2019, iar diferențele între sexe sunt uriașe: 31% dintre bărbați versus 8% dintre femei. La adolescenți, situația este și mai îngrijorătoare.

Peste un sfert dintre tinerii de 15 ani au declarat că au fumat în ultima lună, depășind media UE de 17%. Autoritățile au reacționat prin majorarea treptată a taxelor pe tutun și prin restricționarea accesului minorilor la produsele din tutun și alternativele acestora.

Citeste si…

Cât alcool consumă un român

consumul de alcool
Sursa foto: pexel.com

Și consumul de alcool se menține la niveluri ridicate la noi în țară. În 2023, un adult a consumat, în medie, 12,3 litri de alcool pur, una dintre cele mai mari valori din UE.

Alimentația nesănătoasă și lipsa activității fizice contribuie și ele la starea precară de sănătate. Doar 38% dintre adulți consumă zilnic fructe, iar 37% legume, mult sub media europeană. Activitatea fizică regulată este practicată de puțin peste 20% dintre adulți, ceea ce situează România pe locurile codașe în UE la acest capitol.

Citeste si…

Deși rata obezității la adulți este relativ scăzută (10%, față de 14% media UE), problema tinerilor este alarmantă. Peste un sfert dintre adolescenții de 15 ani sunt supraponderali sau obezi, iar consumul insuficient de fructe și legume și sedentarismul rămân ridicate, potrivit stiripesurse.ro.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

România ocupă un loc rușinos: nr. 2 în UE la decesele provocate de bolile cardiovasculare

Potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, biroul...

Horoscopul banilor pentru săptămâna 16–22 martie 2026. Aceste ZODII dau lovitura!

În săptămâna 16–22 martie 2026, unii nativi ai horoscopului...

Românii, în topul consumatorilor de antibiotice din Europa

România se află de ani buni în fruntea clasamentului...

Semnal de alarmă: Epuizarea profesională a cadrelor medicale a atins cote alarmante

Problemele legate de epuizarea profesională a cadrelor medicale, mai...

TOP 5 cele mai bune fructe pentru un tranzit intestinal sănătos

Constipația şi intestinele mai leneșe  sunt semne de avertizare...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și