Sari la conținut

A murit Alexandru Arșinel, la 83 de ani! „Zilele îmi sunt numărate” spunea actorul, la începutul anului

Joi, 29 septembrie, s-a stins din viață marele actor Alexandru Arșinel, la vârsta de 83 de ani, după ce s-a aflat timp de o săptămână la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență București.

„În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București și de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă. Conducere Spitalului Universitar de Urgență București transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”, a transmis conducerea Spitalului Universitar de Urgență.

A murit marele actor Alexandru Arșinel, la 83 de ani!

În ultimul timp, starea sa de sănătate s-a deteriorat din ce în ce mai mult, iar familia a decis să-l interneze într-un centru specializat de îngrjiri paliative. Chiar angajaţii centrului au fost cei care au solicitat ca Alexandru Arşinel să fie transferat la spital pentru a putea primi îngrijiri medicale de specialitate.

Alexandru Arşinel s-a confruntat, în ultimii ani, cu numeroase probleme serioase de sănătate.

În anul 2017, actorul a fost internat pentru probleme cardiace, atunci când i-a fost montat un stent pe o arteră a inimii. De asemenea, el era diagnosticat cu diabet zaharat şi hipertensiune arterială.

Problemele de sănătate au început în anul 2013, când Arşinel a trecut printr-un transplant renal.

„Zilele îmi sunt numărate” spunea actorul, la începutul anului

La începutul anului, contractul lui Alexandru Arşinel cu teatrul Constantin Tănase nu a mai fost prelungit, printr-o decizie semnată chiar de primarul general Nicuşor Dan. Primarul Capitalei a hotărât, fără nicio explicație, să nu-i mai prelungească mandatul de director general al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Alexandru Arșinel, care a jucat timp de 60 de ani la Teatrul de Revistă, spunea atunci că nu știe ce să le răspundă oamenilor care-l întreabă pe stradă când îl vor mai vedea jucând.

„Am vrut sa inaintez un memoriu, dar mi s-a spus ca orice interventie o fac degeaba pentru ca nu raspunde. Sunt unul din actorii importanti a Teatrului de Revista, care a realizat un cuplu celebru cu Stela Popescu. Îmi doresc sa fiu respectat si apreciat. N-am primit un semn din partea lui.

În fond, putea sa-si respecte angajamentul fata de el, ca nu mai angajeaza pe nimeni din teatru, dar asta nu insemna sa nu se ingrijeasca de oamenii, de artistii care sunt asteptati, cautati, aplaudati si asa mai departe.

M-a descurajat cumplit, de 60 de ani joc in teatrul asta, ma opreste lumea pe strada şi ma intreaba cand va vedem.  Si nu m-a sunat sa-mi spuna doua vorbe (primarul Capitalei, n.red.). Se va termina pentru ca zilele imi sunt numarate.

N-a inceput si nu s-a terminat teatrul cu Alexandru Arsinel, dar totusi sunt un nume in teatrul romanesc”, mai spunea atunci actorul.

stela-popescu-si-alexandru-arsinel-6

Actorul a format un cuplu artistic cu Stela Popescu

Actorul Alexandru Arsinel s-a nascut la 4 mai 1939, in localitatea Dolhasca, judetul Suceava. In anul 1962 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”, din Bucuresti.

Vedeta a teatrului de revista, alaturi de Stela Popescu a format un cuplu artistic celebru atat in tara, cat si peste hotare.

Pentru activitatea lor, cei doi mari actori au fost rasplatiti, in anul 2002, cu Premiul special al UNITER pentru teatrul de revista.

A fost directorul Teatrului de revista „Constantin Tanase”, din Bucuresti.

In filmele realizate pentru marele ecran, mai ales dupa 1990, a reiterat formula de succes practicata pe scena: „Ana si… hotul” (1981), „Miss Litoral” (1990), „Anotimpul iubirii”, „In fiecare zi mi-e dor de tine”, „A doua cadere a Constantinopolului” (1994), „Paradisul in direct” (1995), „Sexy Harem Ada-Kaleh (2001).

In luna februarie a anului 2004, a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural”, in grad de Mare Ofiter.

*****

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel