Sari la conținut

Absența acestor alimente poate duce la decese asociate AVC și bolilor de inimă

Absența acestor alimente se traduce prin carențe nutriționale importante, care contribuie la apariția unora dintre cele mai grave și răspândite boli.

Aportul insuficient de fructe şi legume poate contribui la milioane de cazuri anuale de deces în urma accidentului vascular cerebral (AVC) şi a bolilor de inimă, a demonstrat un studiu preliminar prezentat în cadrul conferinţei anuale a Societăţii Americane pentru Nutriţie, în desfăşurare la Baltimore, şi citat de agenţia Xinhua.

Aproximativ unul din şapte decese cauzate de afecţiuni cardiovasculare poate fi pus pe seama consumului insuficient de fructe, iar circa unul din 12 cazuri de deces cardiovascular ar putea fi atribuit unui aport redus de legume, potrivit concluziilor cercetării, scrie Agerpres.

Consumul redus de fructe a fost asociat cu aproximativ 1,8 milioane de cazuri de deces provocat de boli cardiovasculare în 2010, iar aportul insuficient de legume a stat la baza a circa un milion de decese în acelaşi an, conform studiului.

Fructele şi legumele reprezintă surse importante de fibre alimentare, potasiu, magneziu, antioxidanţi şi fenoli, care pot reduce tensiunea şi nivelul de colesterol şi contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate şi a diversităţii bacteriilor benefice din aparatul digestiv.

Aportul optim de fructe a fost definit de cercetători ca un consum de 300 de grame pe zi, echivalent cu circa două mere mici, iar cele de legume a fost exprimat prin 400 de grame pe zi, echivalent cu aproximativ trei căni cu morcovi cruzi.

Oamenii de ştiinţă au analizat aportul mediu la nivel naţional în peste 110 ţări (peste 80% din populaţia lumii) în anul 2010 şi au comparat informaţiile cu date privind cazurile de deces asociate unor boli cardiovasculare, consemnate în acel an în fiecare stat. Ei au descoperit că aportul insuficient de fructe a condus la circa 1,3 milioane de decese ca urmare a accidentului vascular cerebral şi la peste 520.000 de decese din cauza bolilor coronariene. De asemenea, consumul redus de legume a dus la aproximativ 200.000 de decese ca urmare a accidentului vascular cerebral şi la peste 800.000 de decese din cauza bolilor coronariene.

”Concluziile noastre au indicat necesitatea adoptării unor măsuri la nivelul populaţiei pentru creşterea consumului de fructe şi legume la nivel mondial”, a declarat conducătoarea studiului, Victoria Miller, cercetătoare la Universitatea Tufts din Statele Unite.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel