Sari la conținut

Aceasta este cheia unei slăbiri spectaculoase

dietă

Din cuprinsul articolului

Aceasta este cheia unei slăbiri spectaculoase. Cercetătorii Universității Case Western din Ohio, SUA, au ajuns la concluzia că somnul odihnitor este esențial într-o cură de slăbire.

Aceștia au analizat timp de 15 ani circa 70.000 de femei și au observat că cinci sau mai puține ore de somn pe noapte sunt rețeta sigură pentru eșec în procesul de slăbire. Așa se face că participantele la studiu care nu au dormit suficient au luat în greutate în jur de un kilogram pentru fiecare an de observație, cu 30% mai mult decât cele care au dormit în medie șapte ore pe noapte.

Ceea ce i-a surprins însă pe oamenii de știință a fost impactul somnului asupra greutății comparativ cu cel al obiceiurilor alimentare și activității fizice.

Aceasta este cheia unei slăbiri spectaculoase. Doctorul S. Patel, conducătorul studiului, a explicat că hormonii responsabili cu reglarea apetitului sunt afectați chiar și de câteva nopți nu tocmai odihnitoare. Mai mult, cei care nu dorm bine se vor îngrășa mâncând mai puțin decât în mod normal. Explicația? Oboseala îi încetinește și îi face să devină mai statici, consumând astfel mai puține calorii.

Atenție la temperatura din dormitor!

Există două tipuri de grăsimi corporale: grăsimea albă (care depozitează energie) și grăsimea maro (care arde energie ca să genereze căldură atunci când organismul resimte frigul).
Temperatura mediului poate influența care dintre cele două tipuri de grăsime câștigă.
Cercetătorii au făcut studii în randul unor voluntari, dintre care o parte și-au petrecut o lună dormind într-o cameră cu o temperatură de 23 de grade Celsius, iar o altă parte a dormit o lună într-o cameră cu temperatura de 18 grade. După 30 de zile de dormit în camerele mai răcoroase, grăsimea maro a fost cu 42% mai activă și metabolismul cu 10% mai rapid. Așadar, setează temperatura din camera în care dormi la 18 grade.
Există, de asemenea, și studii care relevă faptul că expunerea zilnică la frig pentru două ore are și ea efecte asupra eliminării grăsimii. Aceeași termogeneză determinată de grăsimea maro are efect și în acest caz, ea arzând calorii ca să regleze temperatura corpului în timpul expunerii la frig.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel