luni, septembrie 27, 2021

Cancerul este, adesea, un inamic silențios. În multe cazuri, această afecțiune provoacă simptome numai în stadii avansate, atunci când vindecarea poate fi îndelungată și complexă. De aceea, depistarea precoce este un factor esențial în supraviețuirea pacienților bolnavi de cancer. 

Depistarea timpurie a cancerului crește șansele de supraviețuire în mod semnificativ. Din nefericire, majoritatea personelor programează un consult medical numai atunci când starea de sănătate se alterează, mai ales în contextul pandemic actual.

Mulți pacienți se tem de infecția provocată de virusul SARS-CoV-2. Prin urmare, de la începutul pandemiei, tot mai multe cazuri de cancer rămân nediagnosticate, la nivel mondial.

Diagnosticarea precoce, factorul care crește șansele de supraviețuire

te ferești de cancer

Contextul pandemic generat de coronavirus şi iminenţa valului al patrulea de infectări conduc la o subdiagnosticare a bolnavilor de cancer în România și în lume. În 2020, pandemia a determinat scăderea ratei de dignosticare a cancerului cu aproximativ 40%, potrivit celor mai recente statistici din domeniul sănătății.

Această realitate necesită o intervenție imediată și stă la baza campaniei de conștientizare „O nouă realitate. Același cancer”.

Diagnosticarea precoce și prezentarea la medic cresc șansele de supraviețuire în rândul bolnavilor de cancer

„Cancerul este o boală care depinde într-o mare măsură de diagnosticarea precoce. Alături de partenerii noștri, am inițiat campania <<O nouă realitate. Același cancer>> și ne dorim să-i ajutăm pe români să conștientizeze importanța controalelor medicale regulate și a prezentării la medic atunci când manifestă simptome ce pot fi asociate unor afecțiuni medicale”, a declarat Prof. Asoc. Abil. Dr. Dana Lucia Stănculeanu, Președinte Societatea Națională de Oncologie Medicală din România, potrivit unui comunicat de presă.

Specialiștii atrag atenția că rata de supraviețuire la un an, în rândul pacienților cu diagnostic de cancer pulmonar, crește de la 15% în cazul descoperirii unui cancer metastazat, până la 80% dacă boala este descoperită în stadiu incipient.

În România, cea mai frecventă cauză de deces prin cancer este reprezentată de cancerul pulmonar. Acest tip de cancer provoacă aproximativ 20% din totalul deceslor cauzate de această boală.

Mai multe detalii, AICI.

Ultimele stiri