Sari la conținut

Actriță celebră diagnosticată cu cancer la plămâni. „N-am fumat o țigară în viața mea”. Simptomele ciudate care au trimis-o la doctor

cancer pulmonar
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Comedianta Kate Micucci a anunțat cu puțin timp în urmă că a  suferit o intervenție chirurgicală reușită pentru cancer pulmonar. Actrița, cunoscută mai ales pentru rolurile din seriale de televiziune precum „The Big Bang Theory” și în filme precum „The Little Hours”, și-a șocat fanii la începutul acestei luni, când a dezvăluit că are cancer pulmonar, în ciuda faptului că nu are antecedente cu fumatul.

„Salutare tuturor! Am vrut doar să vă mulțumesc tuturor pentru urările de bine și toată dragostea pe care am primit-o săptămâna trecută”, a spus Micucci într-o actualizare cu privire la starea ei de sănătate, publicată pe profilul ei TikTok. „A însemnat atât de mult pentru mine și a venit într-un moment în care chiar aveam nevoie de sprijinul vostru, așa că vă mulțumesc. Am o veste minunată: și anume că nu mai am cancer!”

„Operația de săptămâna trecută a decurs excelent”, a continuat ea. „Toate rapoartele medicale au concluzionat că operația a funcționat. Nu trebuie să fac niciun alt tratament. Mulțumesc atât de mult tuturor medicilor și asistentelor mele și tuturor celor care au avut  grijă de mine. Și le mulțumesc că au depistat boala devreme. Sunt norocoasă!

Sunt doar foarte recunoscătoare că lucrurile au funcționat. Mă simt foarte bine și sunt atât de entuziasmată și cu adevărat recunoscătoare. Așa că vă mulțumesc tuturor pentru toate rugăciunile și urările. Mă bucur că vă pot da și câteva vești bune.”

Kate: nu am fumat o țigară în viața mea, așa că da, a fost o surpriză acest diagnostic

Actrița  în vârstă de 43 de ani, a explicat că ceva neobișnuit a apărut în analizele sale de sânge, iar după mai multe teste suplimentare, a fost diagnisticată cu cancer pulmonar. A fost surprinsă de diagnostic, deoarece spune că nu a fumat nici măcar o țigară în viața ei.

Actrița a ținut să le spună fanilor, prin intermediul unui videoclip publicat pe TikTok, că se află în spital și că a fost operată:

„Bună, tuturor. Acesta nu este un TikTok este un «Bolnav Tok». Sunt în spital, pentru că ieri am avut o operație, am fost diagnosticată cu cancer la plămâni. L-au descoperit foarte devreme. E foarte ciudat, nu am fumat o țigară în viața mea, așa că da, a fost o surpriză acest diagnostic. Vestea bună este că a fost descoperit la timp, așa că sunt bine!”, a dezvăluit Kate Micucci, într-un videoclip publicat pe TikTok, potrivit publicației CNN.

Kate Micucci a explicat că ceva neobișnuit a apărut în analizele sale de sânge.

„Am avut un lucru ciudat în analizele de sânge. Așa că m-am dus la spital. În urma scanării a fost observat punctul din plămân. A fost o mică călătorie și probabil că mă voi mișca încet timp de câteva săptămâni, dar apoi mă voi întoarce la treabă”, a mai adăugat actrița.

 

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel