Sari la conținut

ACUZAȚII DURE.Tudor Ciuhodaru este foarte tranșant: „Este malpraxis medical!” Pacient: „A început să ardă foarte rău. Am simțit cum organismul intră în șoc!”

Dr. Ciuhodaru, semnal de alarmă
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Medicul Tudor Ciuhodaru a lansat un avertisment privind efectele îngrijorătoare legate de consumul vinului aflat în fermentație.

În timpul unei RMN în cadrul unei clinici din Craiova, o pacientă în vârstă de 52 de ani a suferit o serie de arsuri gradul III, iar rana provocată de aparat a fost atât de adâncă încât pacienta a fost operată de urgență.

În urmă cu aproape o lună, femeia s-a prezentat la o clinică privată prezentând dureri la umărul stâng. A fost programată pentru un examen RNM, însă a fost pregătită superficial, spune aceasta.

”Întinsă acolo, prinsă de acel pat, mi s-a spus: aveți aici butonul de panică, pe care nici nu am apucat să îl văd. După aproximativ cinci minute, aparatul a început să ardă foarte rău. Pe toată partea dreaptă.

Când aparatul a ars atât de puternic, am simțit că organismul meu este în șoc. Doamna a întrebat dacă sunt ok, iar eu am răspuns că nu pentru că aparatul arde foarte, foarte tare. În timpul acesta nu s-a întâmplat absolut nimic din partea doamnei, s-a întâmplat în continuare mai rău din partea aparatului. Adică aparatul a început să ardă foarte rău.

A venit doamna să îmi bage substanță de contrast. M-a întrebat în continuare dacă sunt ok, și i-am spus că nu sunt ok pentru că mă arde foarte tare aparatul. La care mi s-a răspuns că nu are ce să îmi facă. Am văzut rana după umărul meu și le-am spus fetelor: ce este aici pe umărul meu, ce gaură este aici? La care una dintre fete a spus că a mai fost ars încă un om, cu o rană de aproximativ o palmă la ceafă”, a povestit femeia.

Reprezentanții clinicii au trimis-o la o altă unitate medicală privată, însă cererea a fost refuzată. Așa se face că pacienta a ajuns pe masa de operație a Spitalului Județean de Urgență din Craiova.

Dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgență

”Am reușit adoptarea unui regulament european în ceea ce privește utilizarea acestor dispozitive electromagnetice și n-ar fi rău să devină regulă de aur și în România, pentru că este gândit în așa fel încât să reducă riscul unor astfel de evenimente.

Sunt cele mai frecvente efecte adverse legate de utilizare a unui astfel de aparat. Și aici vorbim despre industria electromagnetică directă.

Dacă ai electrozi pe piele, dacă ai cablurile de dispozitivele de monitorizare pot apărea astfel de arsuri. Aici este malpraxis medical și nu, nu intră niciun fel de discuție.

În al treilea rând, putem vorbi despre contactul cu bobina de radio-frecvență, mai ales a extremităților corpului, acolo unde capacitatea de inducție și încălzire este mai mare.

Și evident că și aceste lucruri legate de informare și poziționare ar trebui să fie evitate. Și mai trag un semnal de alarmă, pentru că tot mai frecvent sunt constatate acele bucle de țesut, circuite piele pe piele trebuie evitate, pentru că aceste circuite se pot încălzi și pot apărea arsuri.

Țineți cont că o evaluare corectă pre-investigație este absolut necesară, pentru că au fost astfel de arsuri declanșate și de tatuaje sau de ceea ce înseamnă microfibrele din îmbrăcăminte”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru la Antena 3 CNN.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel