Din cuprinsul articolului
La vârsta de 71 de ani, Paul Neagu, fost antrenor al lotului feminin de bob și sanie, se află în fața instanței, acuzat de trafic de persoane și complicitate. Dosarul instrumentat de DIICOT scoate la iveală acuzații grave: între 2013 și 2019, Neagu ar fi recrutat și exploatat sexual mai multe sportive, folosindu-și autoritatea de antrenor pentru a le manipula și controla.
În octombrie 2024, procurorii DIICOT au descins la locuințele lui Neagu și ale omului de afaceri Nassar Ghaleb, acuzat că ar fi fost complice la aceste abuzuri. Cei doi sunt judecați în libertate, sub control judiciar, dar mărturiile victimelor reconstituie un tablou tulburător despre viața din spatele performanțelor sportive.
Una dintre sportive, care a ales să vorbească sub protecția anonimatului și este identificată sub inițialele A.G., și-a făcut curajul să povestească pentru GOLAZO.ro începuturile abuzului:
„Aveam 17 ani când am participat la selecția pentru Jocurile Olimpice de Tineret. După ce am împlinit 18 ani, a început grooming-ul. Glume cu tentă sexuală, masaje, atingeri pe care le credeam inofensive. Eram virgină, nu înțelegeam ce e bine sau rău. Cu timpul, am ajuns să-l admir, să am încredere în el.”
Grooming-ul, spun psihologii, este o strategie prin care agresorul își câștigă treptat încrederea victimei, pentru a o controla și exploata ulterior. În cazul A.G., procesul a durat luni, până când sportiva a cedat presiunilor.
Manipulare emoțională și sindromul Stockholm
În mărturia sa, A.G. explică modul subtil, dar constant, prin care Paul Neagu a transformat relația profesională într-una de dependență emoțională.
„Îmi era frică să nu-l pierd. Eram îndrăgostită. Dacă nu m-ar mai fi iubit? Așa am ajuns să accept inclusiv sex în grup sau relații cu alte persoane. Îmi spunea că e pentru echipă, pentru bani de pregătire, pentru sprijinul sponsorilor.”
Sportiva recunoaște că a dezvoltat sindromul Stockholm – o reacție psihologică prin care victima dezvoltă atașament și chiar sentimente pentru agresor.
Unul dintre cele mai traumatizante episoade povestite de A.G. s-a petrecut în 2015, când, constrânsă psihologic, a ajuns într-o cameră de hotel unde a fost violată de un necunoscut adus de Nassar Ghaleb, omul de afaceri apropiat al lui Neagu.
„Am urcat în cameră cu speranța că Paul mă va apăra. Dar el a dat din cap, ca și când ar trebui să continui. Atunci m-a violat un bărbat necunoscut. Nu folosea prezervativ, eram panicată, mă gândeam la o sarcină nedorită sau la boli. M-am simțit singură și abandonată.”
Legături controversate și tăcerea oficialilor
Cazul capătă și o dimensiune internațională. Paul Neagu, stabilit în Germania, deschisese centre de recuperare în Winterberg și întreținea legături cu personalități, inclusiv cu Prințul Albert de Monaco, pasionat de bob. În ciuda zvonurilor despre abuzuri, Neagu a continuat ani la rând să fie antrenorul lotului, beneficiind de sponsorizări și sprijin instituțional.
„Cum să-l suspende pe Paul Neagu, când aducea rezultate și beneficii federației?”, spune A.G., subliniind complicitatea tacită a oficialilor. Ioana Gheorghe, o altă sportivă, confirmă: „Eu am spus ce s-a întâmplat, dar am fost suspendată doi ani. El, doar o lună.”
După ani de tăcere, A.G. a găsit sprijin într-o psihoterapeută.
„Mi-a spus clar: ce am trăit eu a fost prostituție forțată. Am făcut atacuri de panică, halucinații, nu puteam dormi. Singura formă de liniște a fost prin terapie și muzică. Așa am început să înțeleg ce se întâmplase cu mine.”
Astăzi, sportiva vorbește public dintr-un motiv simplu: prevenția. „Îmi e teamă că alte fete pot trece prin același calvar. Vreau să opresc acest cerc vicios.”