Sari la conținut

Adevărul despre COVID-19. Contrazice tot ce știam până acum!

adevărul

Școala de Medicinî Icahn din Muntele Sinai, în urma mai multor studii efectuate, ne arată cu o altă perspectivă, necunoscută până acum, despre imunitatea la coronavirus.

Potrivit cercetărilor, marea majoritatea a persoanelor care au fost infectate cu noul covid-19, dezvoltă o imunitate la boală, ce poate dura până la 5 luni.

Rezultatele studiului au fost publicate în cadrul revistei Sciene, unde se arată că aproximativ 90% dintre persoanele care se recuperează după infectarea cu virusul covid-19 sunt capabile să dezvolte un răspuns general stabil al anticorpilor.

Studiul a fost efectuat pe 30.000 de pacienți infectați cu covid-19, iar 121 dintre ei și-au donat plasma, ceea ce a permis un studiu îndeaproape.

În ceea ce privește situația anticorpilor, studiile se contrazic. Care este de fapt adevărul?

„În timp ce au apărut unele rapoarte care spun că anticorpii împotriva acestui virus dispar rapid, am descoperit exact opusul – că mai mult de 90% dintre persoanele care au fost bolnave ușor sau moderat produc un răspuns de anticorp suficient de puternic pentru a neutraliza virusul și răspunsul este menținut timp de multe luni”, a declrat Florian Krammer, co-autor al studiului mai sus menționat, profesor de vaccinologie la Școala de Medicină Icahn din Muntele Sinai.

„Descoperirea solidității răspunsului anticorpilor la SARS-CoV-2, inclusiv a longevității și a efectelor neutralizante, este extrem de importantă pentru a ne permite să monitorizăm în mod eficient seroprevalența în comunități și pentru a determina durata și nivelurile de anticorpi care ne protejează de reinfectare. Acest lucru este esențial pentru dezvoltarea eficientă a vaccinului”, ne explică profesorul Krammer.

Studiile din Marea Britanie vin cu alte concluzii

Un alt studiu efectuat în Marea Britanie, pe 365.000 de pacienți care au efectuat testul la domiciliu, vine cu un alt răspuns privind imunitatea împotriva covid-19. Acest studiu susține că imunitatea pacientului dispare treptat ce pacientul se recuperează.

Acest studiu pare să contrazică studiul efectuat Școala de Medicină Icahn din Muntele Sinai.

Deși părerile și concluziile studiilor sunt împărțite, majoritatea experților recunosc că încă sunt multe variabile necunoscute ale acestui virus.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel