Categories: Stil de viaţă

Aditivii care slăbesc sistemul imunitar. Se găsesc în multe produse din comerț

Sistemul imunitar este bariera naturală de protecție a organismului. Acesta este responsabil pentru oprirea pătrunderii agenților patogeni în corp și, de asemenea, pentru eliminarea lor.

Deoarece este foarte complex, sistemul imunitar are nevoie de o multitudine de nutrienți și obiceiuri sănătoase pentru a funcționa în mod corespunzător.

Din nefericire, foarte multe alimente conțin o varietate de substanțe care, se pare, sunt asociate cu slăbirea sistemului imunitar.

Mihaela Bilic, nutriționist, dezvăluie că emulsificatorii sunt astfel de substanțe, motiv pentru care trebuie să îi evităm cu orice preț.

Emulsifianții pot influența în mod negativ imunitatea

„Emulsifianții pot afecta imunitatea.

Evitați produsele care conțin conservanți și aditivi alimentari? Bine faceți! Se pare că tot mai multe E-uri sunt puse sub semnul întrebării. Ultimele studii arată că emulsifianții, folosiți pe scară largă în industria alimentară, au efecte nefaste asupra florei intestinale.

Ce rol au emulsifianții? Unesc ingrediente care în condiții normale nu se amestecă între ele, cum ar fi apa și uleiul. Prezența lor într-un produs creează o consistență cremoasă, o structură aerată și omogenă. Datorită lor maioneza nu se taie, sosurile sunt mai fine, înghețata mai pufoasă iar produsele de panificație mai moi. Formează o rețea micelară care fixează apa și grăsimea, deci sunt esențiali pentru aspectul, structura și prospețimea produselor ultraprocesate.

Există emulsifianți naturali și sintetici. Lecitina sau E322 o găsim în gălbenușul de ou și face posibilă prepararea de maioneză, creme, sosuri, ciocolată. Guma arabică sau de xantan cresc vâscozitatea și transformă lichidul în gel. Caraghenanii sau E407 sunt extrași din algele roșii și utilizați ca gelifianți, agenți de îngroșare și stabilizatori. Îi găsim în sosuri și creme, deserturi, iaurt cu fructe, înghețată, lapte vegetal, ba chiar și în produsele bio. Polisorbații sau E430 sunt substanțe de sinteză care previn aglomerarea grăsimilor, îi găsim în sosuri și înghețată.

Ce legătură este între emulsifianți și microbiota intestinală? Microbiota este acel ecosistem din tubul digestiv format din colonii de bacterii benefice. Joacă un rol important în metabolism, imunitate, inflamație, funcționarea sistemului nervos și cardiovascular. Dezechilibrul microbiotei se numește disbioză și este provocat de stresul cronic sau de o alimentație săracă în fibre. Mai nou a fost demonstrat efectul nefast pe care anumiți emulsifianți îl au asupra microbiotei.

Care este mecanismul? Acești aditivi alimentari cresc permeabilitatea intestinului și permit intrarea agenților patogeni, alergenilor și toxinelor din tubul digestiv în organism. Emulsifianții distrug funcția de protecție pe care o are mucoasa tubului digestiv. Odată ce bariera intestinală este slăbită, antigenele din exterior pătrund în circulație, se activează inflamația cronică și bolile autoimune.

Începând cu anul 2016 oamenii de știință au tras un semnal de alarmă în legătură cu 2 familii de aditivi: polisorbații și carboximetilceluloza, acuzați că perturbă flora intestinală și au efect proinflamator. Noi studii publicate în 2021 au extins lista aditivilor care trebuie evitați.

Guma de xantan reduce compoziția florei microbiene și scade densitatea bacteriilor intestinale. La fel și monostearații folosiți în produsele de panificație și patiserie, care afectează compoziția microbiotei și cresc inflamația. Efectele sunt cu atât mai grave cu cât consumăm mai mulți aditivi asociați între ei. Așadar evitați produsele ultraprocesate, conțin o combinație de mai mulți emulsifianți și crează un efect cocktail!”, dezvăluie Mihaela Bilic pe o rețea de socializare.

Recent Posts

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

9 ore ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

9 ore ago

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…

9 ore ago

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…

10 ore ago

Ce este sentimentul de EUFORIE pe care unii oameni îl experimentează înaintea morții. Explicațiile oamenilor de știință

Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian