marți, iulie 27, 2021

Adrian Marinescu știe când s-ar putea vaccina românii cu a treia doză de vaccin. „Persoanele supraponderale ar putea să aibă probleme”.

Director medical Institutul „Victor Babeş” Bucureşti, medicul Adrian

Marinescu este de părere că, începând din toamnă, românii se vor putea vaccina cu a treia doză de vaccin anti-covid. Recent, Pfizer şi BioNtech au anunţat că au dezvoltat un vaccin împotriva variantei Delta a coronavirusului şi urmează să-i verifice în curând eficienţa.

Adrian Marinescu știe când s-ar putea vaccina românii cu a treia doză de vaccin

„Probabil că o să apară destul de repede. Aș face următoarea precizare. Cu o eficiență mai mare, pentru că și variantele actuale de vaccin pot fi folosite cu brio. E vorba de a crește componentele legate de eficiență și de altfel, știți bine că

toate companiile producătoare, încă de la început au spus că, la un moment dat, va fi un update care se referă la exact la noile mutații.

Acum vorbim de varianta Delta că ne interesează foarte tare, apropo de impact. Cât de probabil este ca această doză să fie de făcut peste tot în lume, inclusiv în România?

Este o probabilitate destul de mare ca lucrul acesta să se întâmple în toamnă. De ce? Pentru că vorbim de variante noi și în plus venim și cu o stabilitate mai mare legată de imunitate.

Nu ar fi neapărat o problemă legată de doze, eu m-aș gândi, cum ne pregătim pentru situația mai grea și cum

reușim să rămânem echilibrați și cu calm, așa cum cred că am făcut în toată pandemia, sau așa trebuia.

Să ne gândim că nu contează numărul de infectări. Până la urmă, ne interesează dacă sunt cazuri severe și care presupun spitalizare”, a declarat Adrian Marinescu, potrivit Antena 3.

„Persoanele supraponderale ar putea să aibă probleme când va crește numărul de infectări”

În același timp, Adrian Marinescu a explicat că, în momentul de față, discuțiile despre reacțiile adverse ale celei de-a treia doză sunt pur teoretice.

„Companiile producătoare de vaccin și-au luat în calcul un

update al vaccinului, nu înseamnă că-l și folosim deocamdată. E de discutat pentru începutul lunii septembrie. Din păcate, virusul suferă mutații, cum e și varianta Delta, și avem nevoie de un vaccin care să fie cu o eficiență net superioară și atunci va fi nevoie de o a treia doză pentru un episod mai greu epidemiologic.

(…) Lucrurile acestea sunt teoretice. Vorbim de reacții adverse de moment. Nu intră în discuție ca la doza a treia să avem reacții adverse care să ne pună probleme. Aici discutăm cam de același lucru. Important este să avem un efect bun și pentru persoanele vulnerabile.

Persoanele supraponderale ar putea să aibă probleme când va crește numărul de infectări”, a subliniat medicul.

Cât despre obligativitatea vaccinării, Adrian Marinescu a spus că nu crede că se va pune problema.

„Din fericire, imunitatea se obtine și prin trecerea prin boală. Cel puțin jumătate dintre români au imunitate, fie la trecerea prin boală, fie la vaccinare și asta înseamnă că vor fi protejati. Imunitatea cea mai importantă este la nivel de celule, nu la nivel de anticorpi. Suntem protejați și de linfocite”, a mai spus Adrian Marinescu, potrivit RomaniaTV.

Ultimele stiri

Parteneri
Ai gasit o seringă participantă la tombola. Click pe ea pentru a o colecționa.