Din cuprinsul articolului
Agricultorii sunt ngrijorați din cauza recoltelor din acest an din cauza unor condiții nefavorabile. Acest lucru ar putea duce la scumpiri mai mari, deoarece recoltele ar putea fi mult mai mici, în comparație cu anii precedenți.
Anul acesta, seceta amenință multe culturi și recolte. Din nefericire, acest lucru este cauzta de lipsa de investiții în sistemele de irigații.
Dacă investițiile ar fi fost făcute la timp am fi putut evita recoltele diminuate și scumpirea produselor.
Scumpirile sunt, de asemeena, un alt aspect negativ al distrugerii recoltelor din cauza secetei.
Fermierii din Mehedinți s-au ferit anul acesta să cultive floarea-soarelui. Ar fi fost o ocazie bună, în contextul războiului din Ucraina, însă această plantă are nevoie de apă în lunile de vară, pe care sistemul de irigaţii din sud-vestul ţării nu o poate furniza. Astfel că multe culturi erau efectiv decimate. Există și excepții, însă, în aceste cazuri, agricultorii stau cu sufletul la gură pentru a vedea dacă seceta le va afecta producția.
Forțat de seceta din toamna trecută, un fermier din Mehedinți a cultivat anul acesta mai multă floarea-soarelui, dar lipsa ploilor din vară poate diminua producția, notează RRA.
„Am dublat suprafața de floarea-soarelui. Cultivând floarea-soarelui în suprafețe mai mare îți asumi niște riscuri, pentru că există posibilitatea să ai o cultură bună în primăvară, dar există riscul ca, în perioada iunie – iulie, adică atunci când floarea-soarelui are consumul cel mai mare de apă, suma precipitațiilor să fie mică. Asta înseamnă că de la o producție, să zicem, de 3000 – 3500 kg la hectar poți ajunge la două tone foarte ușor”, a explicat Felix Odină.
Lipsa irigațiilor stă în calea obținerii unei producții mari la culturile de primăvară. În contextul crizei din Ucraina, prețul la floarea-soarelui s-a dublat. România poate produce mai multă, numai că marii fermieri s-au temut să riște.
„Se pare că va fi peste 3 lei la kilogramul de floarea-soarelui, față de 1,5 anul trecut. Asta înseamnă că floarea-soarelui va fi foarte vandabilă și foarte prețuită, în sensul că va aduce beneficii”, a mai spus Felix Odină.
Agricultorii sunt nemulțumiți că toate apelurile lor de a se investi în sistemul de irigații au rămas fără ecou.
Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. Toată lumea știe că organismul uman are…
Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca: „Când simți că ești într-o…
Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…
Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria. Curmalele, căci despre ele vorbesc experții, pot…
Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…
Ce trebuie să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. În funcție de tradiții…