Categories: Ştiri sănătate

Ai peste 40 de ani? Poți face aceste analize GRATUIT, chiar dacă s-au terminat fondurile

Din cuprinsul articolului

Începând cu luna iulie 2021, legislația a suferit o serie de modificări. Potrivit acestora, românii care au peste 40 de ani pot beneficia de consultații și analize gratuite. Potrivit noilor modificări, chiar dacă laboratoarele au terminat fondurile alocate, acestea sunt obligate să realizeze analizele, iar acestea vor fi decontate în luna următoare.

Consultațiile de prevenție și de monitorizare sunt în sarcina medicilor de familie.

Deși a trecut un an de la intrarea în vigoare a ordinului, în toată țara au fost înregistrate puține solicitări de la medicii de familie pentru decontarea acestui serviciu.

Cristina Sima, directorul general al CJAS Dâmbovița a atras atenția asupra lipsei prevenției, încă de la începutul acestui an.

“Prevenția reprezintă o componentă extrem de importantă a sistemului de sănătate. Prevenirea îmbolnăvirilor și depistarea unor afecțiuni în faze incipiente, mai ușor de tratat, aduce beneficii majore, pacienții având șanse mai mari de recuperare, iar costurile mai reduse.

În acest sens, încă din 2021 a apărut Ordinul ministrului sănătății și Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr.1068/2021 (…) iar o noutate importantă a venit pe partea de prevenție, unde persoanele asimptomatice cu vârsta de peste 40 de ani își pot face pachetul de analize la orice clinică sau spital care lucrează în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, chiar dacă fondurile acordate pe luna în curs s-au epuizat, acestea urmând a fi decontate de casă la finalul lunii. Principalul beneficiu este acela că pacienții peste 40 de ani și asimptomatici care doresc să-și facă analize pe linia de prevenție nu vor mai auzi la telefon „Ne pare rău, s-au terminat fondurile, vă rog să reveniți la finalul lunii”. În schimb, aceștia vor putea fi programați pe luna în curs, clinica sau spitalul fiind obligați prin ordin de ministru să le facă analizele cu fonduri ce vor fi decontate la finalul lunii”, transmite CJAS Dâmbovița.

Ce cuprinde pachetul de prevenție?

Pachetul de prevenție cuprinde maxim trei consultații ce pot fi acordate într-un interval de maxim șase luni consecutive. Pachetul de prevenție se acordă anual.

În cadrul consultațiilor preventive asigurații asimptomatici beneficiază și de investigații paraclinice (analize de laborator).

Numărul acestor investigații este limitat. Aceste analize se fac pe baza biletului de trimitere distinct, eliberat de medicul de familie.

Analizele pot fi făcute o singură dată pe an.

Cele șapte investigații care pot fi recomandate persoanelor de peste 40:

  • Hemoleucogramă completă
  • VSH (viteza de sedimentare a hematiilor)
  • Gliemie
  • Colesterol seric total
  • LDL colesterol
  • Creatinină serică
  • PSA (antigenul specific prostatic) la bărbați
  • TSH (hormonul de stimulare tiroidiană) și FT4 (tiroxina liberă) la femei

Recent Posts

Legumele pe care trebuie să le consumi OBLIGATORIU la masa de Paște. Medic: „Detoxifică ficatul”

Mesele de sărbători sunt pline de bucate tradiționale, însă doua legume nu ar trebui să…

13 minute ago

Moment de cumpănă pentru maestrul Florin Piersic, aflat în stare gravă la spital. Medeea Marinescu: „să ne rugăm”

Maestrul Florin Piersic este internat în spital și deși starea sa se menține stabilă, nu…

42 de minute ago

A doua zi de Paști. Ce trebui să faci în Lunea Albă pentru a avea noroc tot anul

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după…

o oră ago

Un tip banal de activitate fizică scade riscul de deces prin infarct cu aproape 40%

Un nou studiu realizat de cercetătorii englezi a avut rezultate surprinzătoare privind scăderea substanţială a…

2 ore ago

Bucureştenii au înroşit liniile de urgenţă de la salvare

Peste 6.500 de persoane au apelat la Serviciul de ambulanţă Bucureşti - Ilfov în minivacanţa…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic