Sari la conținut

Alarmant! Numărul pacienţilor cu dermatită atopică este în creştere, din cauza poluării şi a alimentaţiei

Dermatita atopica
Sursa foto: Doctorul Zilei
Persoanele cu dermatita atopica au risc mai mare de a dezvolta boli inflamatorii intestinale

Numărul pacienţilor cu dermatită atopică este în creştere, din cauza poluării excesive şi a alimentaţiei tot mai conservate, prevalenţa acestei boli în România fiind de aproape 10%.

Datele alarmante reies dintr-un nou studiu al Societăţii Române de Dermatologie. Ppreşedintele acestui for profesional, dr. Călin Giurcăneanu, atrage atenţia cu prilejul Zilei Mondiale a Dermatitei Atopice, că un factor genetic există la cei mai mulţi dintre pacienţii cu această maladie şi că un rol important îl joacă componentele din mediul înconjurător.

„Poluarea excesivă face să crească numărul pacienţilor cu dermatită atopică, alimentaţia, care a devenit tot mai conservată (…), factorul infecţios este foarte important, stafilococul auriu fiind unul dintre elementele care sunt luate în discuţie. Aproape unul din zece români are tendinţa de a face dermatită atopică, copii au mai mult, cam 20%”, a punctat Călin Giurcăneanu.

Dermatita
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Medic: Dermatita atopică, „o afecţiune extrem de grea” pentru pacienţi

La rândul său, dr. Alin Nicolescu, secretar general al Societăţii Române de Dermatologie, a semnalat că dermatita atopică este „o afecţiune extrem de grea” pentru pacienţi, care ridică foarte multe probleme legate de sănătate şi integrare socială.

„Multă vreme a fost şi s-ar putea încă să fie desconsiderată, a fost tratată ca o simplă eczemă, a fost tratată ca alergie sau ca mai ştiu eu ce altceva, nefiind aşa ceva şi o afecţiune pentru care s-au dezvoltat numeroase terapii avansate”, a adăugat Alin Nicolescu, potrivit Agerpres.

Dermatita atopică este o boală inflamatorie cronică a pielii, caracterizată prin prurit intens, erupţii cutanate roşii, uscate şi crăpate.

„Dacă în cazul unei forme moderate a dermatitei atopice riscul de a dezvolta alte afecţiuni, precum astmul bronşic sau rinita alergică, cuantifică un procent de 20%, în cazul unei forme severe a acestei afecţiuni riscul este de patru ori mai mare, iar evitarea medicului dermatolog poate conduce la complicaţii extrem de grave, alterând serios starea de sănătate a pacienţilor, mai ales că dermatita atopică este un imitator perfid al altor boli, în cazul în care nu este diagnosticată complet şi corect”, a afirmat Alin Nicolescu.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel