Sari la conținut

Alergiile de primăvară, un adevărat pericol! Cum pot fi prevenite

Alergiile, o problemă! Primăvara nu înseamnă numai veselie, aer curat, plimbări și concedii. Acest anotimp mult așteptat de marea majoritate dintre noi poate să fie un adevărat calvar pentru persoanele care suferă de alergii, ale căror simptome sunt extrem de supărătoare.

Medicii susțin că alergiile de primăvară pot să fie ca manifestare, respiratorii, digestive sau cutanate.

Alergiile respiratorii sunt determinate de polenul pomilor și florilor și se declanșează odată cu inhalarea granulelor  de polen. Cel mai comune semne și simptome respiratorii sunt: strănut, nas înfundat sau secreții nazale apoase, lăcrimare execesivă, mâncărime a ochilor sau a nasului, apariția conjunctivitei, episoade de tuse puternică sau chiar declanșarea și agravarea astmului bronșic. Atenție! Simptomele alergiei pot să fie ușoare, dar pot fi și grave până la șocul anafilactic – o condiție medicală care nu este compatibilă de multe ori cu viața, fiind considerat o urgență medicală.

Alergiile cutanate apar după ce are loc contactul direct cu un alergen, de regulă o plantă care duce la apariția unor erupții pe piele. Aceste erupții cutanate se numesc dermatite de contact.

Alergiile digestive care apar primăvara sunt de regulă determinate de consumul de căpșuni. Ele apare de regulă la copiii mici, de aceea nici nu este indicat consumul lor de aceștia. Ca și simptome predomină erupțiile la nivelul pielii, apariția mâncărimilor, dureri abdominale, crampe abdominale, vărsături, diaree, greață și uneori apar și durerile de cap.

Medicii spun că cele mai multe persoane alergice nu sunt alergice doar la o singură substanță, ci la mai multe.

Diagnosticul alergiilor se realizează la medicul specialist alergolog cu ajutorul analizelor de sânge. Practic are loc o detectare a anticorpilor specifici sau medicul va face unele teste cutanate.

Iată cum pot fi prevenite alergiile de primăvară:

  • Cel mai bine este să te protejezi cu ajutorul unei măști aplicate pe nas și gură, atunci când ieși afară primăvară.
  • Acasă, spală hainele cu care ai fost îmbrăcată și fă un dus, inclusiv părul să-l speli.
  • Aerul condiționat în casă este bine să aibă un filtru special pentru polen.
  • Alege haine din bumbac și evită-le pe cele din țesături sintetice, care prin frecare produc un câmp electrostatic ce atrage alergenii.
  • În casă trebuie făcută curățenie. Covoarele, perdelele trebuiesc spălate. De asemenea, husele împotriva acarienilor sunt utile. Persoanele cu alergii la acarienii din praful de casă și mucegaiuri trebuie să îmbrace complet salteaua de dormit, pernele, plapuma, cuverturile şi păturile în huse impermeabile la alergene.

Atunci când o alergie de primăvară nu poate fi evitată, trebuie mers la medicul specialist alergolog. Astăzi, există medicamente care pot ajuta la controlul simptomelor: decongestionantele nazale și antihistaminicele sunt cele mai frecvente medicamente antialergice, iar corticosteroizii topici sunt eficienți în tratarea inflamației nazale.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel