Sari la conținut

ALERTĂ ALIMENTARĂ: produse infectate cu HEPATITA A retrase de la raft de la acest mare retailer!

magazin
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Alertă alimentară transmisă de ANSVSA. Din cadrul lanțului de magazine Profi s-a retras un sortiment de spanac din cauza contaminării cu virusul hepatitei A. În același timp, Metro a inițiat retragerea unor baby morcovi care conţin reziduuri din pesticidul Oxamil.

În ambele cazuri, clienţii sunt sfătuiţi să nu consume aceste produse şi să le returneze în magazine pentru a primi contravaloarea lor.

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), lanţul Profi a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la clienţi a produsului „Spanac pungă 500 g, furnizor Krepsis Avantaj SRL, lot România 845”, ca urmare a contaminării acestuia cu virusul hepatitei A.

Astfel, persoanele care au cumpărat acest produs sunt sfătuite să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl returneze la magazin, urmând să primească în schimb contravaloarea lui.

Totodată, reprezentanţii Metro au anunţat că au fost notificaţi de furnizorul Valencia Trading Office SL pentru a retrage de la vânzare şi de la clienţi produsul „Morcovi baby 200 g. Distribuitor: Valencia Trading Office SL. Cod de bare: 8718963279570. Lot: 4005 / 4102 / 4202 / 4205”, din cauza depăşirii limitelor în ceea ce priveşte un reziduu pesticid – Oxamil.

Produsul nu trebuie consumat şi poate fi returnat în magazinele Metro Cash & Carry România SRL până în 21 noiembrie, pentru a primi contravaloarea sa.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel