Sari la conținut

Alertă pe o plajă din Mamaia. Lanț uman pentru salvarea a cinci persoane

operatiune de salvare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Alertă pe o plajă din stațiunea Mamaia. ISU Dobrogia a fost solicitată să intervină în Stațiunea Mamaia pentru salvarea mai multor persoane care fuseseră trase în larg de curenții puternici și erau în pericol de a se îneca.

Oamenii aflați pe plajă s-au mobilizat până la sosirea ambulanței. Au format un lanț uman pentru a-i salva pe oamenii aflați în pericol de înec. În acest moment, operațiunea de salvare este în curs de desfășurare.

salvare in lant la mare
Sursa foto: Antena 3

Alerta a fost dată la numărul unic de urgenţă 112 de oamenii aflaţi pe plajă Victoria din staţiunea Mamaia, care au observat cinci persoanele aflate în pericol de înec.

Potrivit ISU Dobrogea, la faţa locului au fost trimise trei echipaje SMURD, precum şi o autospecială pentru victime multiple.

Toate cele cinci persoane au fost aduse la mal, iar potrivit ultimelor informaţii oferite de reprezentanţii ISU Dobrogea, trei persoane inconştiente sunt resucitate în acest moment pe plajă, iar alte două sunt deja la spital.

La faţa locului a ajuns şi elicopterul SMURD, potrivit Antena 3.

Acesta nu este singurul incident neplăcut. O mină marină a explodat după ce s-a izbit de mal. O singură persoană a acuzat probleme medicale după deflagrație.

Potrivit Gărzii de Coastă și ISU Dobrogea, încă nu este cert ce a produs însă această explozie. În urma apelului de urgență 112, pompierii militari au ajuns la fața locului cu o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor și o ambarcațiune CBRN pentru depistarea eventualelor scurgeri chimice sau biologice şi au perimetrat zona.

Garda de Coastă a deplasat în zonă o navă având la bord scafandri EOD din cadrul Forțelor Navale Române, specializați în neutralizarea minelor marine, pentru a evalua situația.

Nu se confirmă deocamdată faptul că explozia, spuneam, a fost produsă de o mină marină și nici că în zonă ar pluti în derivă o altă mină marină, informație care a fost vehiculată în ultimele două ore în spațiul public.

Colonelul Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române, a declarat că nu se pune problema sistării vreunei activități programate de Ziua Marinei Române. Au fost luate toate măsurile de siguranță pentru ca manifestările să aibă loc, iar în funcție de starea vremii, în schimb – astăzi marea a fost destul de agitată – se va decide ce secvențe pe mare se vor putea desfășura mâine, în cadrul exercițiului demonstrativ naval, care este pregătit de Forțele Navale Română, pentru că siguranța este pe primul loc.

Col. Corneliu Pavel, purtator de cuvant al Forțelor Navale Romane a vorbit despre explozia minei marine de la Costinești.

„Scafandrii EOD, scafandrii militari ai Forțelor Navale, se deplasează, împreună cu colegii de la Garda de Coastă, în zona Costinești pentru a investiga incidentul care s-a produs acolo. Până nu vor ajunge scafandrii acolo și nu vor realiza investigațiile și /…/ nu putem să confirmăm dacă a fost mină. Aș vrea să mai menționez faptul că de la începutul războiului din Ucraina, de anul trecut, din februarie și până în prezent scafandrii EOD au neutralizat până acum cinci mine marine care au pus în pericol siguranța navigației în apele noastre”, potrivit RRA,

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel