Sari la conținut

Alimentul la îndemână care împiedică îmbătrânirea creierului. A fost dovedit științific că previne Alzheimerul

sursa foto: arhiva doctorulzilei
creier uman

Din cuprinsul articolului

Prevenție Alzheimer. Uleiul de măsline, cea mai bogată sursă de grăsimi mononesaturate, are în compoziţia sa substanţe ce pot proteja împotriva bolii Alzheimer, potrivit unui studiu apărut în ultimul număr al revistei americane ACS Chemical Neuroscience.
O echipă de cercetători, condusă de Amal Kaddoumi, a ajuns la concluzia că uleiul de măsline extravirgin protejează celulele nervoase de proteinele degradate, boala Alzheimer fiind identificată ca proteinopatia cauzată de acumularea de proteine anormale.

Bucătăria mediteraneeană

La ora actuală, boala Alzheimer afectează aproximativ 30 de milioane de oameni la nivel mondial, dar prevalenţa este mai mică în ţările mediteraneene, a căror bucătărie are la baza uleiul de măsline, arată sursa citată. “Substanţa-minune” din compoziţia uleiului de măsline se numeşte oleocantal şi are proprietăţi antiinflamatorii.

Experimentele pe şoareci au arătat că oleocantalul creşte producţia de proteine şi enzime-cheie, extrem de importante pentru eliminarea din creier a proteinei beta-amiloid, implicată în patologia bolii Alzheimer.

Dieta mediteraneană este considerată una dintre cele mai sănătoase și mai hrănitoare pentru că:

  • se bazează pe consumul crescut de legume;
  • limitează consumul de carne roșie;
  • încurajează consumul de pește;
  • se bazează pe folosirea uleiului de măsline.

Dietele care sunt similare cu dieta mediteraneană includ dieta MIND, precum și dieta DASH (abordări dietetice pentru a opri hipertensiunea). S-a constatat că ambele  reduc apariția bolii Alzheimer.

Studiile continuă să demonstreze că exercițiile fizice de rutină activează creierul. Acest lucru poate duce la îmbunătățirea memoriei și a funcției cognitive pe termen lung.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel