Sari la conținut

Anchetă. Mai mulți medici de familie, bănuiți că i-au trecut la pozitivi pe unii pacienți neinfectați cu coronavirus

în farmacii

Teste pozitive false. Poliția investighează numeroase cazuri în care medici de familie sunt bănuiți că au falsificat rezultatele testelor rapide Covid, astfel încât acestea să fie pozitive, iar beneficiarii să obțină concedii medicale și certificate verzi ce atestă trecerea prin boală, scrie biziday.ro. 

Principalele declarații ale purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog:

În ultimele șapte zile, au fost verificați peste 26 de mii de operatori economici și peste 1.500 de operatori de mijloace de transport persoane, în vederea respectării măsurilor de împiedicare a răspândirii coronavirusului.

40 de dosare penale

Au fost constatate peste 20 de mii de contravenții și s-au dat amenzi de peste 4,2 milioane de lei. Cele mai multe sancțiuni, pentru nerespectarea purtării măștii – 17 mii, 2.549 de sancțiuni pentru încălcarea interdicțiilor privind deplasarea și 306 privind încălcarea măsurilor de carantină și izolare
Au fost întocmite 40 de dosare penale, dintre care 16 pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Polițiștii au în lucru peste 400 de cazuri penale pentru eliberarea în fals a peste 1.300 de certificate verzi. Sunt cercetate peste 1.600 de persoane

Fraudă în eliberarea certificatelor false

În ultimele șapte zile, au fost întocmite 22 de dosare penale pentru fraudă în eliberarea certificatelor sau adeverințelor de vaccinare.
Există indicii privind un nou mod de operare folosit pentru a frauda procesul de eliberare şi utilizare a certificatelor digitale UE. Astfel, în ultima perioadă, pe măsură ce tot mai mulţi medici de familie au primit gratuit de la Ministerul Sănătăţii teste rapide pentru depistarea COVID-19, unii dintre ei ar falsifica rezultatele testărilor pentru anumiţi pacienţi, atestând în mod nereal că sunt infectaţi.

În acest fel, pacienţii respectivi beneficiază de concedii medicale plătite de 14 zile şi obţin certificatul verde, deşi în realitate nu au fost infectaţi.

La nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică au fost iniţiate controale pentru identificarea unor astfel de situaţii, care se află şi în atenţia organelor de poliţie.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel