Sari la conținut

Anchetă sanitară în Brașov, după ce zeci de copii aflaţi în tabără s-au îmbolnăvit în lanț

În județul Brașov, la un centru turistic din Fundata se efectuează controale de sănătate după ce zeci de copii din tabără s-au plâns de toxiinfecții alimentare. Din cei 85 de copii examinați, 28 au ajuns la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, maiorul Ciprian Sfreja, spune că pentru salvarea copiilor s-a intervenit cu două autospeciale pentru transport victime multiple, două echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ.

Anchetă sanitară în Brașov, după ce zeci de copii aflaţi în tabără s-au îmbolnăvit în lanț


„La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru transport victime multiple, două echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ. Copiii au vârste cuprinse între 8 și 13 ani și prezentau dureri abdominale, grețuri, vărsături și stări de amețeală”, a declarat Ciprian Sfreja, potrivit RRA.

Potrivit RRA Braşov, 12 copii au fost duşi la Spitalul de boli infecţioase, nouă la cel de pediatrie din Braşov şi alţi şapte la Spitalul din Zărneşti.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi cei ai Direcţiei Sanitar Veterinare continuă cercetările la complexul turistic din Fundata.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel